Consilierul judeţean, Bogdan Georgescu a transmis presei locale un comunicat de presă în care îşi exprimă nemulţumirea cu privire la decizia Consiliului Judeţean Călăraşi de a sista lucrările la sediul Bibliotecii judeţene. Acesta susţine că ar fi vorba de mai multe nereguli la mijloc. Vă prezentăm integral puctul de vedere al preşedintelui ALDE, Filiala Călăraşi, Bogdan Georgescu. “Încurcându-se în decizii, care mai de care mai “iniţiativă proprie”, în realitate “dorinţe” ale celui căruia i se cuvine totul, că doar el este Preşedintele, aşa cum semnează actele din Consiliul Judeţean Călăraşi, iată că, liderul noului PNL, 50/50 PDL, din Călăraşi, a “ajuns la capătul meseriei”, cum spuneau clasicii din C.S.C. Domnul Preşedinte (al Consiliului Judeţean Călăraşi), propune pentru şedinţa Consiliului judeţean din 27 ianuarie 2016, nimic altceva decât “aprobarea sistării lucrărilor” la sediul nou al Bibliotecii judeţene “Alexandru Odobescu”, o clădire monumentală care ar fi întregit “opera” de 3 mandate a celui dintâi constructor al judeţului nostru. Şi poate că odată, undeva în viitorul îndepărtat, sediul ar fi primit numele Preşedintelui care l-a edificat. Motivul cererii domnului Filipescu, preşedinte, de a sista lucrările ar fi “lipsa încheierii unui nou act adiţional” la “Actul adiţional nr.44/2015”, fără a preciza de ce nu mai este un nou act adiţional. Că bani erau, aprobare era, dorinţă era, acte erau, nevoie este. În realitate, situaţia este mult mai tragică decât pare. În anul 2013, Consiliului Judeţean Călăraşi i-a fost propusă pentru aprobare şi s-a aprobat prin HCJ nr.14/28.02.2013, documentaţia tehnico-economică pentru noul sediu al Bibliotecii judeţene.  Această urmă să aibă 5 etaje şi 3.316 mp, cu valoarea totală a investiţiei de 18.668.058 RON(4.119.530 euro) din care C+M: 10.952.708 RON-inclusiv TVA, pentru toată clădirea. La dată aprobării, proiectul avea 5 etaje peste parter, nu 4. Execuţia construcţiei atunci, ca şi proiectarea mai înainte, a fost atribuită fără licitaţie publică. Ulterior, având idei, cineva a comandat modificarea proiectului, care s-a schimbat de cel puţin de 2 ori se pare, fără a mai avea nevoie de aprobarea Consiliului Judeţean Călăraşi, prin Hotărâre. Probabil, sfătuit şi susţinut necondiţionat de apropiaţi (poate şi lăudat), a hotărât mai multe modificări ale proiectului Bibliotecii, modificări executate imediat de către proiectantul imobilului şi ordonate constructorului care le-a pus în practică. Astfel, în spatele jocului declaraţiilor publice: uite KFC, nu e KFC, sau uite Cafeneaua literară la parter, ba e la etajul 4, de fapt se intenţiona motivarea unei “reproiectări“ care să suplimenteze BANII. “Ghinion”, că rezultatul prost la prezidenţiale al Preşedintelui  noului PNL, 50/50 PDL, l-a obligat să-şi arate tăria şi credinţă aruncând PSD şi ALDE în opoziţie şi pierzând larga majoritate a fostului USL (nu că aş fi luat ţeapa cu reproiectarea). Planul, dacă aşa a fost cum mi-am imaginat, a fost Tare, la BANI: să reducă un etaj din clădire dar, prin “reproiectare” la 3 niveluri, să adauge o valoare nouă (cam 300.000 euro) astfel încât să rămână în apropierea sumei aprobate iniţial pentru clădirea cu 5 etaje, că  bani sunt destui la Consiliu… şi publici. Din păcate, planul nu prea a ieşit deoarece unii nu vor să acopere, prin “vot” în Consiliul Judeţean, modificarea proiectului iniţial cu 5 etaje într-unul cu 4 etaje, al unui imobil care deja este construit cu 4 etaje, pentru că nu este LEGAL. Legea nu este atât de “elastică” aici şi “opiniile” juriştilor nu ar salva niciun consilier judeţean care ar vota aşa ceva. Orice aprobare a Consiliului judeţean care ar anula răspunderea celor care probabil au greşit ar însemna “complicitate” la greşeală.  Şi de ce un consilier judeţean ar vrea să ia răspunderea de pe umerii unora, care au primit salarii frumoase pentru ce au făcut şi să o aşeze pe umerii săi? Atunci, că să scape de problemă, ce s-au gândit, să propună sistarea lucrărilor, Consiliul să pună mâna la ochi şi să voteze şi, peste 6 luni, după ce Preşedintele îşi termină mandatul, alt preşedinte, de data asta preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, să-şi spargă capul că nu poate finaliza sediul Bibliotecii, cel deja construit cu 4 etaje, deoarece consiliul a aprobat unul cu 5 etaje! Frumoasă manevră, faci act adiţional pe termen insuficient, nu prelungeşti că nu vrei, constructorul nu termină, recepţia nu se poate face, contractul a expirat, garanţia lucrării (de 3 ani) nu se poate asigura, garanţiile nu se pot executa, nimeni nu e vinovat, BANII publici se plătesc. Şi urmează cheltuielile cu conservarea, pază 24/24 cu firmă privată, deteriorarea şi altele, pe BANI publici, la fel că la Prefectură. Iată cum, dorinţele şi interesele unora, aflaţi vremelnic în înalte funcţii publice, uneori mult prea mult, pot distruge orice idee bună, dacă nu se respectă Legea. Iată cum, la sfârşit de mandate, pentru unii, ies la iveală adevăruri care ne arată adevărata lor faţă şi în acelaşi timp, slugărnicia unor oameni mici care, în haită, se mulţumesc să trăiască în umbra, uneori otrăvitoare, a unor iresponsabili. Domnule Preşedinte, în calitate de consilier judeţean şi preşedinte al ALDE, Filiala Călăraşi, în opoziţie faţă de conducerea politică a dumneavoastră, vă rog frumos să nu distrugeţi Biblioteca prin sistarea lucrărilor şi să bugetaţi şi în 2016 finalizarea sediului, pentru ca Biblioteca să funcţioneze normal pentru cetăţenii din judeţul Călăraşi, nu în 2 birouri la subsolul Consiliului, având 2 sedii închise, cel de pe strada Bucureşti şi cel din Parc”, ne-a transmis Bogdan Georgescu.

ALDE editat