Două locuinţe au fost distruse de incendii. Din primele cercetări ale pompierilor, focul a fost pus intenţionat de persoane necunoscute. Primul incendiu s-a produs în data de 24 ianuarie 2016, ora 22:53, la o locuinţă situată pe strada Zambilei din localitatea Mitreni.

Două echipaje de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Oltenița au acţionat pentru stingerea incendiului cu două autospeciale de capacitate mărită timp de aproximativ două ore şi 30 de minute, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale. Locuinţă incendiată este proprietate individuală, aparţinând lui Liviu M. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la nivelul acoperişului locuinţei şi în interior la două încăperi ale casei, existând risc de extindere la celelalte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea. În urma incendiului au ars: două camere ale locuinței cu mobilierul aferent, aparatură electrocasnică şi electronică, mai multe materiale textile şi acoperişul casei pe o suprafaţă de circa 50 de metri pătraţi, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 40.000 de lei. Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă intervenţia pompierilor a limitat incendiul, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 60.000 de lei.

Pompierii au luptat cu flăcările aproape trei ore

Al doilea incendiu s-a produs în data de 25 ianuarie 2016, ora 03:05, în municipiul Olteniţa. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Oltenița au acţionat pentru stingerea incendiului timp de aproximativ trei ore, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea. Incendiul s-a produs la o locuinţă situată pe strada Mircea Eliade, ce aparţinea Jenicăi Z. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la nivelul acoperişului locuinţei pe o suprafaţă de circa 160 de metri pătraţi, cât și la interior, existând risc de extindere la vecinătăți.  Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea. În urma incendiului au ars: acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 160 de metri pătraţi, tavanul din lemn al camerelor, mai multe uşi și tocuri de ferestre, elemente de mobilier, materiale textile, aparatură electronică și electrocasnică, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 10.000 de lei. Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 40.000 de lei.pompieri