Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Călăraşi, dr. Spiridon Dumitrescu, a acordat un interviu cotidianului “Observator de Călăraşi”, în care ne prezintă lacunele sistemului sanitar, problemele cu care se confruntă bolnavii de TBC, riscul major de contaminare neconştientizat de unii pacienţi şi, nu în ultimul rând, focarele de tuberculoză înregistrate în judeţ.

 Reporter: Avem focare de Tuberculoză Cronică (TBC) în judeţ?

Dr. Dumitrescu: La TBC multidrog rezistent (MDR) avem probleme pentru că avem pe teritoriul judeţului Centru de Recuperare şi Reabilitare a bolnavilor psihici de la Plătăreşti. Niciun bolnav de la Plătăreşti nu a fost recuperat. Este un spital de boli psihice mascat nu este un Centru. Toţi bolnavii au tratament de boli psihice şi toţi sunt internaţi, practic, pe viaţă. Toţi bolnavii de acolo sunt purtători de boală psihică gravă, invalidantă, motiv pentru care au şi TBC. Sunt mulţi bolnavi cu TBC internaţi la Plătăreşti. Marea problemă este că printre ei se găsesc şi pacienţi MDR. Acolo este un circuit intern şi se îmbolnăvesc unii pe alţii în timpul internării pentru că ei nu pot să respecte nişte măsuri minime de izolare. Am încercat noi să impunem nişte măsuri de izolare, însă fără rezultat. În ţară nu mai sunt spitale care să interneze boală psihică plus TBC. Erau înainte. Aceşti bolnavi reprezintă un real pericol. Nu poţi şti în niciun moment când sechelele bolii vechi se redeschid, pericolul este permanent. Mai mult decât la oamenii obiţnuiţi, când sunt bolnavi activi de TBC, puţine secţii pot să-i primească. Încearcă să se arunce de la etaj. Mai există o secţie la Olteniţa pe care am păstrat-o şi este ocupată cu bolnavi de la Plătăreşti. Bolnavii de la Plătăreşti nu au discernământ, au tutore legal şi nu ies din spital. Noi îi raportăm ca bolnavi pe teritoriul judeţului Călăraşi, iar în realitate, în mare parte, 99% dintre ei, nu provin din judeţul nostru. Majoritatea provin din Bucureşti. Noi, în repetate rânduri, am militat ca centrul acela să nu fie suprapopulat pentru a evita creşterea numărului de îmbolnăviri. În judeţul Călăraşi, ei reprezintă cel mai mare focar de MDR.

R:  Avem bolnavi cu MDR care circulă liberi?

Dr. Dumitrescu: Sigur!

R: Se tratează?

Dr. Dumitrescu: O parte se tratează, o parte nu se tratează. După unii aleargă dispensarele TBC. Unii pleacă şi în străinătate cu bacilul după ei.

R: Cazurile sunt în scădere?

Dr. Dumitrescu: În judeţul Călăraşi numărul total de bolnavi a scăzut, ceea ce poate să însemne două lucruri: că numărul cazurilor depistate este în scădere sau putem ridica problema supravegherii. Este o problemă permanentă dacă teritoriul nu este bine verificat. De exemplu: Dacă nu treci deloc pe la Modelu să îi întrebi de sănătate, s-ar putea să te bucuri că nu ai cazuri la Modelu, dar, de fapt, când le faci un control, îi găseşti bolnavi. Oricum, numărul cazurilor este în scădere de la an la an. Şi pe ţară se înregistrează o scădere, de la 14.900, în 2014, a scăzut la 14.200, în 2015. Noi suntem foarte modeşti. Am avut 215 în 2014 şi 190 în 2015. Suntem pe locul 16 în ţară. Din 14.200 de bolnavi înregistraţi la nivel naţional, doar 190 sunt ai noştri. La Spitalul de Pneumoftiziologie Călăraşi se tratează, de regulă, bolnavii din două judeţe. 20% din pacienţi sunt din alte judeţe, iar dintre aceia, 99,99% sunt din Ialomiţa. În Ialomiţa nu există spital TBC, dar mai trimit bolnavi la spitale din ţară. Cu excepţia Ialomiţei, cred că toate judeţele au spital TBC. În Ialomiţa nu s-a înfiinţat un spital pentru că aveam noi deschis la Dor Mărunt, ce aparţinea atunci de ei. Judeţul Călăraşi a moştenit nefast de la judeţul Ialomiţa Spitalul TBC şi Spitalul de Psihiatrie. Acum, la Dor Mărunt au rămas doar clădirile în stare de degradare. Acolo este o afacere. Probabil asta s-a şi dorit. Să nu se menţină spitalul pentru că acolo este un teren foarte bun, intravilan.

R: Cum poate fi distrus bacilul dintr-un fost spital TBC?

Dr. Dumitrescu: Se găsesc soluţii. Acum şi Hotelul Lebăda din Pantelimon este fostul Sanatoriu TBC. Şi este hotel de cinci stele. Pe vremea studenţiei mele făceam practică la Sanatoriul TBC Pantelimon. Îmi amintesc că bolnavii de acolo se plimbau liberi în pijamale pe străzi. Mergeau la piaţă sau la cumpărături.

R: Pacienţii noştri pleacă la plimbare?

Dr. Dumitrescu: Din fericire, nu preau au unde să meargă, dar mai fug şi ai noştri. Merg în Bâlci!

R: Există o restricţie?

Dr. Dumitrescu: Întotdeauna au existat restricţii, însă portarul este unul singur.

R: Pot fi sancţionaţi în vreun fel?

Dr. Dumitrescu: Pe pacient nu ai voie!

 Bolnavii cu TBC pleacă şi în străinătate. Nu există restricţii

R: Deci el poate plimba virusul pe unde vrea?

Dr. Dumitrescu: Cea mai mare problemă în România este că se cunoaşte că boala tuberculoasă este una contagioasă. Se ştie că se transmite prin tuse, strănut şi aşa mai departe, cu toate astea pacienţii îşi fac singuri rău că nu se tratează, dar fac rău şi celor din jur. La noi, organele abilitate înţeleg că boala transmisibilă în colectivitate este doar boala sexuală. Există formulare speciale pentru gonoree, sifilis… etc. Dacă noi ne plângem că îl avem pe Gheorghiţă, care nu vrea să se trateze şi este purtător de boală transmisibilă, sunt foarte surprinse. Pentru plămâni? Nu avem nimic pentru plămâni! Codul Penal prevede clar sancţionarea în cazul bolilor transmisibile, însă punerea în practică este deficitară. Acum, eu nu sunt de acord să îţi reclami pacientul la Poliţie pentru că s-a dus dracu colaborarea ta cu pacientul. Nu se poate cu forţa, dar există cazuri când trebuie să îl sperii un pic să înţeleagă. Medicamentele pentru tuberculoză le dau şi o stare euforică. Sunt super eroi. Se simt în formă, dar nu îşi dau seama că este efectul tratamentului. Şi când fac ei toate actele acestea de bravură, refuză să îşi mai ia tratamentul. Tratamentele astea care nu sunt duse până la capăt şi sunt reluate de mai multe ori fac boala să recidiveze şi cu fiecare recidivă creşte rezistenţa, prima dată la un medicament, urmează la mai multe medicamente. Acum există MDR TB la două droguri majore antituberculoase de linia I şi MDR-ul ăsta merge până acolo când devine rezistent la toate drogurile care mai sunt de rezervă şi se numeşte Xdr. Atunci când are Xdr, poate să fie foarte conştiincios că nu prea mai ai cum să-l tratezi. Nu avem unităţi care să îi ţină închişi şi nici ei nu vor să stea. Şi astfel de pacienţi circulă, din păcate.

R: Avem cazuri de Xdr în Călăraşi?

Dr. Dumitrescu: Sigur!

R: De exemplu, eu, dacă întâlnesc o astfel de persoană, pot lua bacilul multidrog rezistent sau mai grav Xdr?

Dr. Dumitrescu: Da. Avem cazuri de MDR TB la prima intenţie. Doamne foarte onorabile, care se îmbolnăvesc pentru că le-a dat cineva boala şi se îmbolnăvesc direct cu bacilul rezistent la tratament.

R: Înseamnă că este o inconştienţă din partea bolnavilor care nu se tratează şi merg în colectivitate?

Dr. Dumitrescu: Sigur! Dar este şi o problemă a sistemului. Sistemul este foarte permisiv. Sistemul ar putea să fie la modul foarte drastic cu aceste cazuri. Pe la nemţi cred că există o măsură de genul că nu poţi părăsi spitalul până la vindecare. Ok. Îţi respect drepturile omului. Nu vrei să înghiţi pastilele din motive religioase sau din alte motive. Ok! Dar nu te externezi din spital cât eşti eliminator de microbi. Ori noi mergem foarte mult pe epurarea imunitară a indivizilor.

R: Cum te poţi îmbolnăvi de TBC?

Dr. Dumitrescu: Te îmbolnăveşti cu MDR sau cu TB sensibili doar dacă ai motiv să îţi scadă rezistenţa. Imunitatea scade şi pe motive psihice. Înainte, tuberculoza se numea popular la ţară oftică. Aştia erau primii care făceau boala, ofticoşii. În SUA, 90% din cazurile de tuberculoză sunt cele cu tuberculoză de acompaniament la SIDA. Tuberculoza se găseşte asociată cu bolile care scad imunitatea. Boala mai comună care poate să scadă imunitatea şi poate să permită tuberculozei să apară este diabetul. Nu mai vorbim de tratamentele care scad imunitatea cum ar fi citostaticele, tratamentele pentru ciroze hepatice, tratamentele foarte periculoase care se găsesc în poliartrita reumatoidă. Nu mai spun de tratamentele care se făceau până de curând în hepatite sau se mai fac. Acum văd că e un program, să omori virusul hepatidic fără interferon. Interferonul omora virusul hepatidic, dar omora şi celulele de apărare ale organismului. Tratamentul leucemiei. Toate astea duc la scăderea rezistenţei şi apare TBC-ul. TBC-ul s-a pus acolo plocon pentru că a scăzut imunitatea, dar cauza bolii lui este alta. D-aia, una din marile probleme ale sistemului medical este cum conştientizăm lucrurile astea. Este logic aşa cum le spun eu, dar medicii nu le ştiu.

Sunt medici care „fug” de pacienţii cu TBC

 R: Bolnavii TBC mai sunt stigmatizaţi?

Dr. Dumitrescu: Dacă bolnavul cu ciroză face un accident de maşină şi află ăia că este şi cu TBC, nu ştiu cum să scape de el mai repede, chiar dacă nu i-au montat ghipsul. Spitalele nu sunt pregătite să aibă izolare să zicem lângă sala de aşteptare. Să existe o sală de anestezie pentru asemenea bolnavi sau o secţie de terapie intensivă pentru ei. Are şi TBC-istul dreptul să facă ocluzie intestinală, de exemplu. Am avut un astfel de caz. De la Călăraşi, că nu aveau anestezist l-au trimis la „Sfântul Pantelimon”, iar acolo când au auzit că este vorba despre TBC i-au făcut o clismă şi l-au trimis înapoi. Peste două săptămâni l-au trimis iar la Spitalul Judeţean. Poate are o problemă mai gravă care nu îi lasă tranzitul intestinal să funcţioneze normal. Pe fondul ăsta a făcut TBC şi pentru că are TBC este stigmatizat. Nu ştiu ce să îi facă mai repede ca să-l trimită înapoi, iar noi aici ce să îi facem? Îl tratăm. Le este teamă inclusiv de asistentele care însoţesc pacienţii. Pacientul nu e minge de fotbal, îl trimit însoţit de o asistentă care să spună cu ce probleme este internat la noi. Doctorul respectiv nu o primeşte pe asistentă de frică să nu ia TBC. Cel mai tare lucru l-am întâlnit când mergeam în control cu TBC-ul. Era o farmacistă care ţinea închise într-un dulap, în afara farmaciei, medicamentele pentru tratarea tuberculozei de frică să nu se îmbolnăvească de TBC. Le-am rugat să o cheme pe farmacistă să îi explic că medicamentele astea omoară bacilul, ar trebui să stea mai în siguranţă pe lângă ele.

R: Dacă asta este mentalitatea unor cadre medicale, ce pretenţii mai avem la omul de rând?

Dr. Dumitrescu: De exemplu, dacă mergem în cartierul Obor, sunt pacienţi care nici nu acceptă să vorbească despre boala lor. “Ofticos eşti tu cu neamu’ tău, nu eu!”, aşa ne spun. Avem maşinile inscripţionate cu „Programul Naţional de Control al Tuberculozei” şi am trimis fetele de la Dispensarul TBC după unul dintre pacienţi. „Dacă vă mai prind cu maşina asta la mine la poartă, vă rup picioarele şi vă sparg geamurile”, aşa le-a primit. A ajuns să îi fie ruşine că vine maşina la el, dar nici nu se duce să îşi facă tratamentul sau să stea în spital.

R: De ce nu îşi respectă bolnavii tratamentul?

Dr. Dumitrescu: Sunt judeţe care în mod tradiţional au foarte puţină tuberculoză. Nu este întâmplător, cele mai puţine cazuri de tuberculoză întâlnim în Covasna şi Harghita. Este altfel de populaţie acolo. Îşi respectă tratamentul şi probabil contează şi măsurile de prevenţie. Respectă condiţiile de igienă, se hrănesc corespunzător nu se îmbată, sunt mai cumpătaţi cu alcoolul. Noi ăştia din Sud avem spiritul ăsta de sacrificiu. Cele mai multe cazuri sunt înTeleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi.

Alcoolul – factor favorizant

R: Să înţeleg că alcoolul este un factor favorizant?

Dr. Dumitrescu: Foarte favorizant! Avem campanii cu asistenţii comunitari. Nu romii sunt problema. Cei de la ţară cu molanul. Ei vin şi la doctor şi spun: “Să vă ofer un vin de butuc!”. A venit odată un pacient, era ţinut în braţe, de beat ce era, de băieţii de la Ambulanţă. Se prelingea pe pereţi. Spunea întruna că: “Mi-a fo’ rău de tot!”.

R: În ce anotimp sunt înregistrate cele mai multe internări?

Dr. Dumitrescu: De regulă, iarna stau la iernat şi nu se duc la doctor şi acum pe primăvară au o perioadă în care apar. Urmează o perioadă mai liniştită când încep muncile câmpului şi vin toamna iar. Între timp vin unii care te uiţi la radiografia lui şi te întrebi dacă e viu sau mort. Din păcate sunt încă foarte multe cazuri grave. Există aceleaşi probleme care pot fi rezolvate parţial. De ce parţial? Pentru că suntem la mâna medicului de familie, la mâna sistemului. Este vorba despre depistarea precoce. Aici ţine şi de nivelul omului care merge la medic.

R: Mai derulaţi acţiunii de prevenire?

Dr. Dumitrescu: La noi în judeţ derulăm un program din fonduri norvegiene cu asistenţii comunitari. Asistenţii primesc un fel de salariu, iar bolnavii primesc nişte pachete sociale astfel încât să îi determine să îşi ţină tratamentul. Partea proastă este că după ce se termină programul nu ai siguranţa că primarul respectiv îi angajează pe aceşti asistenţi comunitari. Din câte am auzit, asistenţii comunitari din oraşul Călăraşi au fost transferaţi puţin pe şcoli, ceea ce e totuşi un lucru bun că faci profilaxie, dar i-ai pierdut pentru TBC. Este un lucru bun pentru că au fost păstraţi, dar sunt primării care primesc banii pe program şi pe urmă nu se ştie dacă îi mai păstrează. Există şi instituţia mediatorului rom. O să îl facem mult mai conştient pe pacientul rom decât pe pacientul român, pentru că ei au şi un comportament care să le menţină interesul. Dacă vede că te duci după el, dacă mai primeşte şi un tichet social, romii se tratează în mare parte. Cea mai mare problemă nu o au pacienţii romi, ci bolnavii săraci şi bolnavii care nu sunt disciplinaţi de nimeni, alcoolicii şi oamenii străzii. Unul dintre aceşti pacienţi a dat foc spitalului. Fuma în baie şi a aruncat chiştocul aprins pe ghenă. Au luat foc câlţii de la ţevi. Ieşea un fum gros şi nu ştiam de unde. L-au descoperit până la urmă. Arunca apă cu o ceşcuţă să stingă incendiul. Nu şi-a dat seama să stingă ţigara la chiuvetă. A aruncat chiştocul aprins ca în curte. Mai avem pacienţi care merg după clădire să îşi facă nevoile pentru că nu ştiu că au toaletă în cameră.

 Bolnavii cu Xdr nu mai au şansă de vindecare

R: Ce şansă de vindecare au bolnavii cu Xdr?

Dr. Dumitrescu: Aproape niciuna! De regulă bacilul multidrog rezistent e mai puţin agresiv pentru corpul respectiv decât bacilul sensibil. Şi atunci moartea nu survine imediat, ţi-am pus diagnosticul şi ai murit. Unii trăiesc ani de zile şi se duc în colectivitate şi dau microbii. Aruncă cu microbi. Există în ţară două Centre MDR. Este iar o mare greşeală a sistemului, întrucât nu îi primesc pe aceşti pacienţi. Ei trebuie să îşi dea acordul scris pentru că vor sta acolo închişi luni de zile şi nu vor pleca din spital. Aceste centre acceptă la internare doar bolnavii cu şansă de vindecare. Acolo unde se apreciază că nu există şansă de vindecare, nu îl primeşte şi trebuie să îi dai tratament din surse proprii. Îi dai tratamentul dacă îl ia. Rata de vindecare a MDR în România este de 20 – 30%, restul nu se vindecă. Dacă nu se vindecă, asta nu înseamnă că şi mor. Devin eliminatori de microbi. Tratamentul este cu 200 – 250 de ori mai scump faţă de tratamentul unui bolnav obişnuit, iar rezultatele sunt îndoielnice. Sunt atât de scumpe, însă facem încă faţă pentru că avem finanţări externe.  În 2015 a fost înregistrat un singur caz Xdr la nivel de judeţ, iar la nivel naţional au fost înregistrate 25 de cazuri.

R: După externare, bolnavii ţin tratamentul acasă?

Dr. Dumitrescu: Avem pacienţi în spital care nu au casă, nu au masă. După externare el nu mai are nimic. Nu are cine să îi facă o mâncare. Statul nu îi mai dă pensie. Au fost scoşi de pe lista pensionabililor pe cei care au tuberculoză activă. Aşa se face că nişte beţivani de la Piaţa Mare au ieşit la pensie pe TBC, iar cei care fac boala acum, nu mai are nimeni nicio măsură de protecţie ca să le dea. Nu există nicio iniţiativă legislativă pentru acordarea pensiilor sau a unor ajutoare pentru cei cu TBC. Să le dea măcar nişte ajutoare consistente pentru mâncare măcar. Să le dea de mâncare pentru că îşi fac tratamentul. Nu există aşa ceva.

 Angajată la McDonald’s cu tuberculoză multidrog rezistent

R: Aţi descoperit bolnavi cu TBC în alimentaţie publică?

Dr. Dumitrescu: Aţi scris şi dumneavoastră despre cazul angajatei de la McDonald’s care avea tuberculoză MDR. Bolnava era în evidenţă la Lehliu de unde primea medicamentele. Nu le primea strict supravegheat. Locuia fără viză în Bucureşti şi nu şi-a declarat boala. Foarte curios este că atunci când s-a angajat la McDonald’s, ei aveau serviciile de medicină a muncii contractate cu o firmă. Probabil s-a făcut un control superficial şi aşa a fost angajată. Dacă descoperim cazuri de TBC care îşi desfăşoară activitatea în alimentaţie publică, noi anunţăm. Sistemul din punct de vedere legislativ este destul de bine pus pe picioare. Dar de la vorbe la fapte… Dacă toată lumea şi-ar face corect controalele medicale şi cineva ar lua tuşitorul să-l investigheze, totul ar fi ok. Acum avem o prevedere pentru deţinuţi. Toţi trebuie să fie verificaţi radiologic să nu aibă TBC. Logic. Dar nimeni nu îşi pune problema dacă cei care îi păzesc sunt sănătoşi.

 „Orice coadă de epidemie înseamnă modalitatea bolii de a nu fi eradicată”

 R: Legea nu prevede restricţii de circulaţie în cazul bolnavilor contagioşi?

Dr. Dumitrescu: Din punct de vedere medical, orice coadă de epidemie înseamnă modalitatea bolii de a nu fi eradicată. Este modalitatea de a rămâne tuberculoza în joc şi un eşec al sistemului nostru. Nu suntem nemţi! Avem legi care nu se respectă. Când au zis de cardul de sănătate, noi ne-am bucurat. Ne gândeam că acolo se va vedea clar că eşti bolnav contagios şi nu te lasă să mergi la aeroport, la ieşirea din ţară. Am constatat că asta se consideră abuz. Ei circulă în draci. Când îi descoperă, nu ştiu cum să scape de ei. Pe de altă parte, există bolnavi care nu sunt văzuţi de nimeni, pentru că nu sunt asiguraţi. Pe medicul de familie nu îl interesează dacă nu este pe lista lui.

R: Cardul de sănătate cum funcţionează?

Dr. Dumitrescu: Suntem foarte nemulţumiţi. Cardul de sănătate funcţionează foarte greu. Se blochează des. Mai mult, au ajuns la culmea ridicolului. Am avut un pacient bolnav psihic care nu îşi nimerea salonul. Pentru a nimeri salonul, angajaţii noştrii i-au desenat un căluţ pe uşă. Uite, vii aici la uşa cu căluţul! Pacientul a stat internat opt luni de zile. L-am trimis acasă vindecat. Şi acum vine surpriza, peste 400 şi ceva de milioane, de mii nu ne plăteşte CAS pentru că nu a fost folosit cardul de sănătate. Pentru că pacientul respectiv figura într-un soft al CAS că i s-a emis card de sănătate. Pacientul nu are cum să ştie de card, pentru că abia nimerea uşa salonului după desen. I-am chemat să vină să ancheteze. Să vadă că pacientul este viu şi a fost tratat la noi. Am ajuns să facem în scriem la CNAS.

R: Bolnavul de TBC de ce mai beneficiază?

Dr. Dumitrescu: De medicamente gratuite. Acum suntem la mâna unui primar care are milă sau nu. Care vrea să îi acorde un ajutor sau nu. Înainte TBC-istul avea bon de lemne fără cărbuni pentru că avea boală pulmonară, primea o cameră în plus la repartiţie, copii lui mergeau la preventorii la munte şi la mare, ei aveau dreptul să meargă meargă la munte sau la mare, primeau pensie pentru că nu aveau sursă de finanţare pe perioada tratamentului, aveau grijă de ei. Acum nici pensie nu le mai dă.

dumitrescu