Vineri, 26 februarie a.c., începând cu ora 18:00, la sala de spectacole “Barbu Ştirbei”, tinerii actori ai Trupei Trepte, alături de fondatorul trupei şi regizorul, Ştefan Niţu, vor susţine spectacolul “…dincolo?”, adaptat după Matei Vişniec. Uşa – textul ce stă la baza spectacolului “…dincolo?” este piesa emblematică pentru starea numită “aşteptare”.

Tinerii actori călărăşeni ai Trupei Trepte se întâlnesc vineri, 26 februarie a.c., pe scena sălii de spectacole “Barbu Ştirbei” pentru a lansa, în premieră, piesa de teatru “…dincolo?”, în regia lui Ştefan Niţu şi adaptată după Matei Vişniec. “Destinul, spune Vişniec, este contruit din mii de săli de aşteptare. Cu smerenie, m-am apropiat de acest text, al doilea pe care îl montez din creaţia lui Vişniec. Sunt copleşit de forţa cuvântului, de modul cum reuşeşte să-l ordoneze şi să-i confere atâtea înţelesuri. Sinceritatea şi dragostea mea pentru dramaturgia lui Vişniec mă fac să vă rog a nu avea pretenţia unui regal teatral, cum ar merita textul, pentru că nu sunt regizor, ci doar organizator de experienţe umane, asta pentru că arta, aşa cum spunea părintele Nicolae Steinhardt, nu este comunicare, ci cuminecare”, a declarat Ştefan Niţu, fondatorul Trupei Trepte. Din distribuţia piesei fac parte: Ilinca Neacşu, Claudiu Ştefan, Lavinia Bucşă, Bogdan Gheorghe şi Maria Radu. Intrarea la spectacol se va face doar pe bază de invitaţie. Mai multe detalii sunt disponibile la numărul de telefon 0242/314.925 sau la sediul Centrului Cultural Judeţean Călăraşi.