În zilele de 2 şi 3 martie a.c., zece pensionari călărăşeni vor pleca la tratament în staţiuni balneo-climaterice precum Amara, Covasna şi Olăneşti. Biletele au fost distribuite în cadrul celei de-a doua serii din acest an.

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Călăraşi a alocat, săptămâna trecută, zece bilete de tratament din seria a doua. Astfel, cei zece vârstnici aflaţi pe listă vor pleca la tratament în zilele de 2 şi 3 martie, în staţiunile balneo-climaterice: Olăneşti, Amara şi Covasna. În prima serie din acest an, au fost distribuite bilete de tratament pentru şapte pensionari, care au plecat în zilele de 15 şi 16 februarie, în staţiunile Pucioasa, Covasna şi Amara. Până la acest moment, au fost depuse 206 cereri pentru solicitarea biletelor. Pentru 2016, CJP Călăraşi are disponibile aproximativ 3.500 de bilete de tratament, care vor fi distribuite în 19 serii, pe parcursul întregului an calendaristic. Biletele de tratament pentru pensionari şi asiguraţii sistemului public de pensii sunt finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Durata unui sejur este de 16 zile. Preţul biletului de tratament balnear include tariful pentru 12 zile de tratament. La numărul de bilete de tratament acordate prin unităţile de tratament balnear ale Casei Naţionale de Pensii Publice se adaugă numărul de locuri la tratament balnear ce urmează sa fie contractate cu alţi operatori economici interesaţi, în limita sumelor prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2016. Cu aceasta destinaţie, în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 au fost alocate peste 318 milioane de lei.