Şeful Postului de Poliţie din comuna Ştefan cel Mare este acuzat că a violat o minoră chiar în sediul Poliţiei. Conform informaţiilor primite de la directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Călăraşi, Doiniţa Nicolae, minora a declarat că fapta ar fi avut loc în luna ianuarie în preajma Sărbătorii de Bobotează. Se pare că poliţistul şi-a depus demisia imediat după ce plângerea a fost înregistrată de organele de cercetare.    

“Săptămâna trecută am primit un raport din partea Primăriei Comunei Ştefan cel Mare, prin care era făcută o sesizare de către o minoră împotriva şefului de post din localitate. Minora susţinea cum că ar fi fost violată undeva prin luna ianuarie, de Bobotează. Am citit raportul şi am chemat de urgenţă specialiştii din cadrul DGASPC care se aflau în instituţie la acel moment. Având în vedere că fetiţa era din comunitate am considerat că este bine să dăm de urgenţă la Poliţie. Le punem specialiştii noştri la dispoziţie, oricum ei s-au mobilizat şi urmează să meargă pe teren. Noi am făcut plângerea la Poliţie pentru a verifica acuzaţiile aduse poliţistului. Joi seara am stat peste program pentru  a face toate demersurile necesare să trimitem către Poliţie. Am desemnat şi un psiholog care să se ocupe de caz. În prezent se fac cercetări. O să vedem dacă se confirmă sau nu. Noi am format o comisie de abuz şi supervizare a copiilor minori, care va merge la fată, însă nu vrem să o traumatizăm şi noi, pentru că deja Poliţia şi cu psihologul nostru o audiază şi o consiliază în prezent. Cel mai probabil vom merge la ea la finele săptămânii şi o vom ruga să ne mai povestească şi nouă o dată”, a declarat directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi, Doiniţa Nicolae. Se pare că faptele ar fi avut loc, la începutul acestui an, chiar în sediul Poliţiei din comuna Ştefan cel Mare.

Şi-a dat demisia din Poliţie

Sesizarea privind fapta şefului de post a ajuns la DGASPC Călăraşi joi seară (n.r. – 12 mai 2016). Tot joi seară a fost sesizată şi Poliţia, iar dosarul penal a ajuns şi se află în cercetare la Tribunalul de pe lângă Judecătoria Călăraşi. Se pare că vineri, 13 mai, şeful de post şi-a depus demisia. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Tribunalului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, dosarul penal nu este întocmit pentru viol, ci sex cu un minor. În prezent, fostul şef de post din comuna Ştefan cel Mare este cercetat în stare de libertate.

politist