Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, şi-a propus ca vârful administrației județene să coboare la bază, mai exact direcţiile din subordinea instituţiei să meargă în teren, la primării, pentru a identifica problemele cu care acestea se confruntă. O primă vizită de lucru la mai multe primării din județ a fost efectuată la începutul acestei săptămâni. O echipă, formată din președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, vicepreședinții Marian Dinulescu și Valentin Barbu, administrator public – Daniel Ștefan, director executiv al Direcției Tehnice – Sorin Vasilescu, secretarul județului – Dumitru Tudone, director Direcția Comunitară de Evidență a Persoanelor – Mihai Miu, director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului – Doinița Nicolae, arhitectul șef al județului – Laurențiu Samoilă, s-a întâlnit cu primarii și funcționarii publici din comunele Dor Mărunt, Dragoș Vodă, Dragalina, Perișoru, Borcea, Jegălia, Unirea, Dichiseni, Roseți, Modelu. La întâlnirea oamenilor din administrația locală au fost prezenți și preoți, oameni de afaceri și alți reprezentanți ai societății civile din comunele amintite. “Sunt președintele Consiliului Județean pentru 300.000 de oameni. Nu contează culoarea lor politică ori ce au votat. Ne interesează să rezolvăm problemele lor și de aceea am preferat să venim în mijlocul comunităților din județ, pentru a întâlni în mod direct realitatea din teren”, a declarat președintele Consiliului Judeţean Călărași, Vasile Iliuță. Pentru a veni în ajutorul primăriilor care au nevoie de sprijin cu unele inițiative legislative, președintele Consiliului Judeţean Călărași l-a invitat la întâlnirea din fiecare comună și pe senatorul Liviu Tomoiagă.

consiliul judetean