S-a încheiat sesiunea de examene din acest an cu afişarea rezultatelor finale la Bacalaureatul de toamnă. Potrivit vicepreşedintelui comisiei din judeţ, inspector Gheorghe Stoianovici, în Călăraşi au promovat, după contestaţii, 14 absolvenţi, rata de promovare crescând de la 20% la 22,25%. La nivelul judeţului nostru, au fost depuse 166 de contestaţii. Vă reamintim că la această sesiune s-au înscris 638 de elevi, din care 545 s-au prezentat la probele examenului, iar 93 au absentat. Niciun candidat nu a fost eliminat din examen. Centrele de examen în care s-au susţinut probele Bacalaureatului au fost următoarele: Colegiul Economic din Călăraşi, Liceul “Alexandru Odobescu” din Lehliu Gară şi Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” din Olteniţa.

Absolventii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, mai multe condiţii, şi anume: au susţinut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale şi au obţinut unul dintre nivelurile de competenţă-experimentat, avansat sau mediu; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea; au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.

Bacalaureatul poate fi susţinut fără taxă de cel mult două ori. Cei care se prezintă la examen pentru a treia oară, cel puţin, plătesc o sumă stabilită diferenţiat, în funcţie de numărul probelor la care se prezintă.