Sindicatul Lucrătorilor Poştali din Călăraşi a organizat astăzi, 27 septembrie, o acţiune de protest la care au participat aproximativ 50 de sindicalişti. Protestul a fost unul spontan, a durat 30 de minute şi a avut loc în faţa Oficiului Judeţean de Poştă Călăraşi.

Vicepreşedintele sindicatului, Petre Dobre, a declarat, pentru cotidianul “Observator de Călăraşi”, că prin acest protest angajaţii doresc să îşi exprime nemulţumirea privind refuzul Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) de a mări salariile cu 200 de lei per angajat. Printre revendicările membrilor de sindicat, încă nerezolvate după şapte luni de negocieri, amânări şi promisiuni neonorate, se numără şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, dar şi obligarea conducerii CNPR, de către acţionarul majoritar, Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), de a creşte veniturile companiei. “Protestul nostru este unul spontan, pentru că suntem nemulţumiţi de refuzul companiei de a mări salariile cu 200 de lei/angajat, pentru condiţiile de muncă şi pentru reîntregirea normelor, celor care lucrează cu patru şi şase ore. Vreau să vă spun că din totalul de 26.600 de angajaţi ai Poştei Române, la ora actuală, peste 13.000 au un venit mediu net între 914 lei şi 1.146 de lei, 513 angajaţi lucrează cu patru ore, iar 1.124 lucrează cu şase ore. Astfel, peste 1.600 de salariaţi lucrează pe un salariu net ce are o valoare între 450 şi 650 de lei. Cam acestea sunt nemulţumirile noastre şi sperăm ca cineva să aibă ochi şi urechi pentru noi, să ne audă şi să îndeplinească aceste mici doleanţe. Nu sunt pretenţii mari, am putea să ajungem la un consens, să fim mulţumiţi şi noi, dar şi dumnealor, pentru faptul că au putut să ne îndeplinească aceste minime cerinţe. Dacă nu se va rezolva nimic, vor urma şi alte genuri de protest. Oamenii nu vor să mai lucreze pentru că sunt nemulţumiţi  de refuzul companiei”, a menţionat Petre Dobre.

La nivel naţional, aproximativ 3.000 de sindicalişti au participat astăzi la acţiuni de protest. În plus, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) susţine revendicările legitime ale Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare, sindicat membru al Federaţiei Sindicale Publisind, şi va participa la acţiunile lor de protest în toate judeţele unde acestea vor fi organizate.

Obiectivele Sindicatului Lucrătorilor Poştali, nerezolvate

În luna februarie a acestui an, SLPR şi-a stabilit anumite obiective, şi anume: obţinerea unei modificări legislative care să facă posibilă acordarea efectivă a concediilor de odihnă, în cazul posurilor unice din mediul rural; obţinerea unei creşteri salariale pentru angajaţii Poştei Române; obţinerea unei modificări legislative care să facă posibilă pensionarea mai devreme a salariaţilor ce lucrează în distribuire şi a celor care lucrează permanent în program de noapte; obţinerea conversiei datoriilor companiei, generate de amenzile aplicate, în acţiuni; reglementarea corectă a pieţei serviciilor poştale, care să nu mai facă posibilă amendarea companiei în viitor; decontarea costului serviciului universal. Începând cu luna martie a acestui an, au existat discuţii între Compania Naţională Poşta Română şi Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România pentru identificarea de soluţii la solicitările ce erau adresate direct conducerii CNPR. Până în acest moment, un singur obiectiv a fost realizat, respectiv, s-a acceptat şi s-a publicat deja în Monitorul Oficial modificarea legii serviciilor poştale, în sensul introducerii unei prevederi care să facă posibilă angajarea pe durată determinată pe perioada concediilor de odihnă, la subunităţile cu posturi unice.

Promisiuni semnate, dar care nu produc efecte juridice

 În ceea ce priveşte subiectul creşterii salariale, conducerea Companiei Naţionale Poşta Română şi reprezentanţii MCSI şi-au dat acordul, în scris, pentru realizarea unei creşteri salariale, în cadrul bugetului aprobat. Însă, sindicaliştii susţin că s-a făcut tot ce s-a putut pentru a se tergiversa materializarea acordului declarat, prin semnarea unui act adiţional la Contractul Colectiv de Muncă. În prezent, lucrătorii poştali au promisiuni semnate, dar care nu produc efecte juridice, pentru că managementul Poştei Române nu a dorit cu adevărat creşterea salariilor angajaţilor şi pentru că reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională au blocat în ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie adoptarea unei soluţii. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali, în data de 23 septembrie a.c., ministrul Comunicaţiilor, Delia Popescu, a afirmat că este de acord cu o creştere salarială care să se încadreze în bugetul aprobat şi va face toate demersurile necesare pentru a fi convocată o şedinţă a Consiliului de Administraţie, în cursul acestei săptămâni, pentru a fi analizae documentele pe care compania trebuie să le pregătească, iar ulterior va putea fi continuată negocierea în condiţiile asumate.

În perioada următoare, SLPR va susţine şi îşi va sincroniza acţiunile de protest şi se va solidariza cu toate organizaţiile sindicale, naţionale sau judeţene, care vor avea ca revendicări creşterea nivelului de trai, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi siguranţa locurilor de muncă ale salariaţilor din România.