Membrii Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Călăraşi au pichetat ieri, 18 octombrie, alături de alţi colegi din ţară, sediul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ). „După întâlnirea delegaţiei FSLI cu ministrul Educaţiei din data de 29 septembrie 2016, situaţia punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive cu privire la plata dobânzilor aferente drepturilor salariale din perioada 2008 – 2011 şi modificarea HG nr. 582/2016 de aprobare a normelor metodologice, care diminuează salariile unui număr însemnat de contabili şefi/secretari şefi, nu s-a rezolvat. La această întâlnire ministrul Educaţiei a promis că va discuta cu primul ministru şi ministrul Finanţelor, însă nu a comunicat niciun răspuns până în prezent. Din acest motiv, sindicatele afiliate la FSLI din judeţele: Călărași, Buzău, Suceava, Iaşi, Vaslui, Dîmboviţa, Vrancea, Mehedinţi, Gorj, Argeş şi Bacău au hotărât pichetarea sediului MENCŞ în data de 18 octombrie 2016, între orele 11:00 – 14:00”, ne-a transmis președinte SLI Călărași, prof. Aurel Bogatu. La pichetare au participat aproximativ o sută de membri de sindicat. “Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, analizând proiectul Ordonanței de Urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care urmează a fi adoptat în cel mai scurt timp, a constatat că acesta nu rezolvă marile discrepanțe în salarizarea personalului bugetar pe care le-am sesizat în numeroase rânduri, atât guvernului actual, cât și celor care l-au precedat! Mai mult, din grilele de salarizare propuse de Guvernul Cioloș, se constată că pentru anumite categorii de cadre didactice și pentru personalul didactic auxiliar, salariile propuse sunt mai mici decât cele actuale cu: 7% pentru educatoarele și învățătorii debutanți, categorii care vor fi salarizate la nivelul salariului minim brut pe economie; până la 29% pentru învățătorii și educatoarele cu studii medii; 6% pentru profesorii debutanți; 6% pentru informatician IA; 6% pentru administrator financiar gradul I. Am informat în mod public că, după majorarea salarială de aproximativ 25% din anul 2015, salariul unui profesor debutant este de circa 1.100 de lei net, iar al unui profesor la final de carieră este de aproximativ 2.400 de lei. Dacă un salariu de 1.100 de lei net – al unui profesor debutant – este mult prea mare și Guvernul Cioloș a înțeles că trebuie să îl reducă cu 6%, iar un învățător debutant trebuie să primească salariul minim pe economie, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere ca actualul Guvern să-și dea demisia de onoare”, se arată într-un comunicat transmis de FSLI.

fsli