Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) a organizat, la finele săptămânii trecute, o conferinţă de presă cu tema „Actul donării, transplantul şi starea post transplant”. La eveniment au fost prezenţi preşedintele ATR, Gheorghe Tache, primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Daniel Ştefan Drăgulin, directoarea Crucii Roşii Călăraşi, Aura Giurcă, medicul Cristian Giurcă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, directorul managementului resurselor umane din Consiliul Judeţean, Neli Negulescu, medicul primar epidemiolog al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Camelia Truică, pacienţi cu transplant şi pacienţi aflaţi în programul de dializă. În cadrul conferinţei s-a discutat despre donarea de organe în scop terapeutic, despre transplant şi despre pacienţii care au nevoie de transplant.

Conferinţa de presă cu tema „Actul donării, transplantul şi starea post transplant” face parte dintr-o serie de mai multe activități care au avut loc în data de 11 noiembrie 2016 la Călăraşi, prin intermediul campaniei „Spune DA! Susţine donarea de organe”, ajunsă la al zecelea an de desfăşurare. Asociaţia Transplantaţilor din România a intrat în contact cu cetăţenii şi autorităţile locale, iar mesajul despre caracterul legal şi benefic al donării de organe a ajuns la cât mai mulţi oameni.

Preşedintele ATR: „Avem înscrişi, în momentul de faţă, pe listele de aşteptare, în vederea efectuării unui transplant, peste 7.000 de pacienţi”

Preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România, Gheorghe Tache, a declarat că, în acest moment, peste 7.000 de persoane aşteaptă să beneficieze de transplanturi, iar alte 12.000 se află într-un program de dializă. „Asociaţia a luat fiinţă în urmă cu 20 de ani. Campania se află la a zecea ediţie. Anul acesta am început campania şi la Călăraşi. Prin această campanie vrem să informăm opinia publică şi cetăţenii oraşului despre caracterul legal şi benefic al actului donării, cu atât mai mult cu cât noi suntem beneficiarii unei operaţii de transplant, iar acest mesaj vrem să îl ducem mai departe către toţi, pentru că există o posibilitate, o şansă la viaţă prin a spune ‘da’ donării de organe. Campania cuprinde mai multe oraşe, am început cu Călăraşiul, sperăm să ajungem şi la Craiova, Sibiu şi Târgu Jiu, dar, întrucât noi suntem voluntari, suntem un ONG, totul depinde şi de posibilităţile financiare, pe care noi sperăm să le colectăm pentru a putea derula un astfel de proiect. Nevoia de organe solide în scop terapeutic este foarte mare. Avem înscrişi, în momentul de faţă, pe listele de aşteptare, în vederea efectuării unui transplant, peste 7.000 de pacienţi. Lista ar trebui să fie mult mai mare, pentru că mulţi colegi de-ai noştri încă nu s-au înscris, din diferite motive. Numai dacă luăm în calcul medicii reprezentativi pe segmentul de dializă, un compartiment specializat, care asigură supleării unei funcţii insuficiente, unei funcţii renale. Se cunoaşte că sunt peste 12.000 de pacienţi care se află în program de dializă. Cea mai mare parte dintre aceştia ar putea să beneficieze de un transplant renal. Avem o legislaţie în domeniu bine ancorată în cadrul directivelor Uniunii Europene, avem instituţii şi compartimente specializate care se ocupă de segmentul de prelevare şi acreditare, avem medici specialişti cu renume atât la nivel naţional şi internaţional, deci, am avea tot cadrul organizatoric, funcţional şi legal în vederea prelevării şi realizării operaţiilor de transplant, dar un factor important în reuşita şi salvarea de vieţi omeneşti este donatorul prin care noi încercăm şi sperăm, prin acţiunile noastre punctuale, ca oamenii să fie informaţi, iar accesul la o nouă viaţă să fie o reuşită. Vrem ca informaţia să ajungă în mod direct de la noi, cei care am trecut prin astfel de proceduri medicale, la cetăţeni. Vrem ca informaţiile pe care noi le punem la dispoziţia semenilor noştri să poată fi discutate, analizate în rândul prietenilor, cunoştinţelor, colegilor de muncă, familiei. Am avut un prim contact cu pacienţii oraşului Călăraşi, la Spitalul Judeţean, la ambulatoriu, unde, timp de o oră, am discutat cu ei despre această particularitate a medicinei. Am rămas plăcut impresionaţi de receptivitatea şi dorinţa semenilor de a ne ajuta, de a înţelege mesajul, de a se putea înscrie într-un registru de donare. Un cetăţean s-a oferit să fie şi voluntar pentru ca mesajul nostru să se ducă mai departe într-o localitate rurală din judeţ. Mesajul nostru este direcţionat spre salvarea acelor colegi care sunt pe lista de aşteptare, care aşteaptă telefonul salvator pentru a fi chemaţi pentru operaţie de transplant”, a menţionat Gheorghe Tache.

Daniel Ştefan Drăgulin: „A dărui viaţă unui om în momentul în care tu nu mai ai nicio şansă nu face altceva decât să ofere continuitate”

Edilul-şef al muncipiului nostru, Daniel Ştefan Drăgulin, a afirmat că va oferi întotdeauna sprijinul său Asociaţiei Transplantaţilor. „Mă bucur că am avut ocazia să particip la această întâlnire. Salut această iniţiativă, este un lucru inedit şi nou pentru noi. Eram un copilaş, aveam şase-şapte ani şi ascultam la radio despre primele operaţii de cord făcute de un doctor. Acel procedeu a fost pionieratul în chirurgia cardiovasculară. Trebuie o muncă titanică pentru a promova acest mod de abordare a vieţii, este greu să îi faci pe cetăţeni să înţeleagă aceste aspecte. Sper ca această acţiune să nu fie prima şi ultima. Dacă suntem consecvenţi şi perseverăm, avem rezultate. Ceea ce faceţi este o acţiune prin care trebuie să îi facem pe toţi oamenii, indiferent de vârstă, să poată dona viaţă altora. Veţi avea întotdeauna sprijinul meu. A dărui viaţă unui om în momentul în care tu nu mai ai nicio şansă nu face altceva decât să ofere continuitate”, a precizat Drăgulin.

Neli Negulescu: „Poate într-o bună zi vom avea şi noi un centru de transplant”

Directorul managementului de resurse umane din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi, Neli Negulescu, care are în subordine şi compartimentul de sănătate, speră că poate, cândva, Călăraşiul va avea un centru de transplant. „Consiliul Judeţean este foarte interesat de sănătate. În primul rând, noi am demarat un proiect de atragere a medicilor în Spitalul Judetean de Urgenţă Călăraşi, măcar pentru a asigura necesarul de medici în vederea menţinerii spitalului la gradul trei. Este un deziderat al călărăşenilor, al factorilor de decizie de a avea în spital condiţii pentru practicarea unei medicini de performanţă, inclusiv condiţii pentru efectuarea unor transferuri de organe. Din păcate, cred că va mai trece ceva timp, dar nu renunţăm niciodată la speranţă, suntem deschişi, cine ştie, poate într-o bună zi vom putea avea şi noi un centru de transplant sau de prelevare”, a spus Neli Negulescu.

Dr. Cristian Giurcă: „Spitalul Călăraşi are toate şansele să fie înregimentat în acţiunea de prelevare a organelor, în vederea donării, alături de celelalte 40 de judeţe”

Doctorul Cristian Giurcă a afirmat, în cadrul conferinţei de presă, că Spitalul Judeţean de Urgenţă se poate alinia la celelalte judeţe care se ocupă cu prelevarea de organe în scopul donării. „Adunarea de astăzi are o semnificaţie deosebită pentru noi. În primul rând, oraşul şi Spitalul Judeţean Călăraşi are toate şansele să fie înregimentat în acţiunea de prelevare de organe în vederea donării, alături de celelalte 40 de judeţe care au centre de transplant. Această acţiune ar trebui să se desfăşoare pe două coordonate: pe de o parte, sub aspect educaţional al populaţiei, pentru că o bună parte din populaţie are o serie de reticenţe, poate unele de ordin religios, legate de donarea de organe, de donarea de sânge şi atunci trebuie lămurită importanţa acestei acţiuni; pe de altă parte, o altă coordonată este cea organizatorică: trebuie să înfiinţăm şi să fie funcţionale aceste centre de prelevare. Cred că Spitalul Judeţean Călăraşi, care este în continuă dezvoltare şi care, într-adevăr, are o penurie de medici specialişti, dar nu de chirurgi care ar putea să fie induşi în această activitate s-ar putea alinia la celelalte judeţe care realizează acest lucru”, a declarat Giurcă.

Aura Giurcă: „Dar din dar se face rai”

Directoarea Crucii Roşii Călăraşi, Aura Giurcă, sprijină această acţiune alături de cei 480 de voluntari din municipiul Călăraşi. „Am aflat foarte multe lucruri noi de la această întâlnire. Recunosc, nu ştiu foarte multe despre transplant, despre prelevarea de organe. Ştiu cum te simţi când pierzi o persoană foarte dragă, pentru că nu se găseşte de urgenţă un rinichi. Echipa de medici s-a mişcat foarte greu până să îmi facă mie analizele pentru a-i putea dona un rinichi tatălui meu. A fost foarte târziu, au trecut aproape opt ani de atunci. Mai ştiu că sunt momente pe care nu le uiţi niciodată, precum neputinţa în faţa bolii. Sunt convinsă că cei care au reuşit să îşi dea acceptul pentru prelevarea de organe, au o mulţumire sufletească imensă. Eu vreau să vă spun că dar din dar se face rai. Voi sprijini această acţiune şi pe viitor. Avem 480 de voluntari numai în municipiul Călăraşi şi cu siguranţă pot fi angrenaţi în această acţiune”, a spus Aura Giurcă.

Camelia Truică: „Ştiu cât de greu este să derulezi campanii de promovare”

Medicul primar epidemiolog al DSP Călăraşi, dr. Camelia Truică, ştie cât de dificil este să derulezi campanii de promovare, având experienţa acţiunilor de promovare a vaccinării. „Felicit asociaţia pentru eforturile pe care le-a depus în aceşti 20 de ani de a se zbate pentru drepturile pacienţilor transplantaţi, pentru promovcarea cadrului legislativ cel mai favorabil atât pacienţilor care beneficiază de un transplant,cât şi unităţilor care se implică în efectuarea transplantului şi mai ales,monitorizării, supravegherii şi asigurării cadrului medical legal ulterior transplantului care este pe o perioadă destul de lungă, care necesită alocarea de fonduri importante. Îi felicit pentru organizarea campaniilor de promovare a ideii de transplant, care să mişte, să schimbe atitudinea populaţiei referitoare la transplant. Ştiu cât de greu este să derulezi campanii de promovare, campanii de informare, educare. Avem experienţa campaniilor de promovare a vaccinărilor. Nu este deloc uşor să încerci să convingi populaţia de lucruri în care mulţi poate că nu cred sau poate chiar au o părere contrară şi este cumplit de greu să schimbi aceste atitudini în populaţie. Prin campanii de promovare nu obţii rezultate de la un an la altul. Rezultatele nu se aşteaptă de azi pe mâine, rezultatele vor veni dacă toţi cei care înţelegem importanţa acestui act de transplant vor încerca atât cât se poate să promoveze această acţiune pe care a iniţiat-o ATR”, a conchis dr. Truică.
După ce conferinţa s-a încheiat, membrii Crucii Roşii Călăraşi şi ai Asociaţiei Transplantaţilor din Călăraşi au discutat în mod direct cu cetăţenii municipiului, explicându-le acestora etapele şi procedurile legale privind accesul la operaţiile de transplant şi importanţa donării.