Codul galben de viscol a fost prelungit în judeţul Călăraşi. Conform meteorologilor, în intervalul 17 ianuarie, ora 13:00 – 18 ianuarie, ora 10:00, vor fi intensificări ale vântului şi temporar viscol în judeţele Caraş-Severin, Constanţa şi Călăraşi. Rafalele de vânt vor atinge 55 – 65 de kilometri la oră și izolat 70 de kilometri la oră, temporar viscolind și spulberând zăpada. În sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă. Ieri, 17 ianuarie, în jurul prânzului, la nivel de judeţ erau închise 15 drumuri judeţene şi două drumuri naţionale, după cum urmează: DN 3 Cuza Vodă – Lehliu, DJ 301 Budești – Fundeni, DJ 302 Belciugatele – Măriuţa, DJ 403 Solacolu – Fundulea, DJ 303 Săruleşti – Valea Argovei, DJ 403 Mănăstirea – Ulmu, DJ 394 Ulmu – Plevna, DJ 412 Frumuşani – Popești; Vasilaţi – Nuci – Popeşti; Gălbinaşi – Sohatu, DJ 100 Fundeni – limită cu judeţul Ialomița, DJ 402 Tămădau – Dărvari, DJ 403 Valea Argovei – Mănăstirea, DJ 304 Dorobanţu – Ulmu, DJ 305 Fântana Doamnei – Nicolae Bălcescu – Lehliu – Săpunari – limită cu Ialomiţa, DJ 307 A Independenţa – Alexandru Odobescu – Vlad Tepeş, DJ 306 Cuza Vodă – Floroaica – Dragoş Vodă. De asemenea, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a informat participanții la trafic că, marţi, începând cu ora 11:00, a fost închisă circulația rutieră pe DN 4, km 12+500 – km 60+350, Centura București – Oltenița şi pe DN 3 Călăraşi – Lehliu. Începând cu ora 16:00, toate drumurile judeţene au fost închise. Decizia de închidere a fost luată din cauza viscolului și a vizibilității foarte reduse. Menționăm că este absolut necesar ca toți conducătorii auto să respecte indicațiile și recomandările Poliției Rutiere, precum și restricțiile instituite.

 Poliţia recomandă conducătorilor auto prudenţă în trafic

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi îi sfătuieşte pe şoferi să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. De asemenea, cetăţenii trebuie să se informeze cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şi să aibă echipată maşina corespunzător. Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică. Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să se circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare. În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Oamenii legii le recomandă conducătorilor auto să-şi păstreze calmul, să nu uite de politeţea rutieră şi să nu blocheze intersecţiile. De asemenea, şoferii sunt sfătuiţi să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducătorii auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.politie