Duminică, 19 februarie, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica Volna din municipiul Călărași, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Din soborul de slujitori au făcut parte preacucernicii părinţi consilieri: Manuel Rusu, Daniel Florin Enaşcu, Florin Ionescu, Nicuşor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, preacucernicul părinte Ramon Eugen Ilie, protopopul de Călăraşi, preoţi şi diaconi. De asemenea, corul restrâns al Protopopiatului Călărași a dat răspunsurile liturgice. Credincioșii s-au bucurat de slujirea arhiereului alături de reprezentanți ai autorităților locale și centrale. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a vorbit despre acest popas duhovnicesc din perioada Triodului, premergător Postului Mare, despre a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri, toate neamurile fiind chemate la Judecată, fiecare, răspunzând după faptele sale. Cu această ocazie, Preasfinţia Sa a hirotesit iconom pe părintele Emil Ștefăniță Țiței de la Parohia Vișini, iar preotului Ionuț Florian Seimeanu de la Parohia “Mihai Viteazul” i-a acordat prin hirotesie rangul de sachelar pentru activitatea depusă în cadrul comunităților parohiale și a Casei lui Dumnezeu – Biserica. Totodată, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie și a binecuvântat toți credincioșii prezenți. După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a acordat diplome de excelență și câte un premiu în bani, unui număr de cinci elevi merituoși, care au fost premiați la Olimpiada Națională de Religie, Cultură și Spiritualitate. Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a cercetat lucrările de restaurare, care se săvârșesc la biserica de lemn cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Călărași.