La data de 9 mai 2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri au fost sesizate că în incinta unei societăţi comerciale de pe raza sectorului 5, o angajată de 31 de ani a fost agresată şi împuşcată în zona capului de către soţul ei, acesta ulterior părăsind locaţia.
Femeia care a fost ucisă era la serviciu, aceasta lucra la o agenţie de turism din Bucureşti. Se pare că soţul victimei s-a prezentat la locul de muncă al acesteia, ar fi intrat împreună într-un birou şi ar fi avut loc o discuţie destul de aprinsă între ei. Bărbatul ar fi plecat după mai puţin de jumătate de oră, din câte spun cei care l-au văzut, iar după aproximativ două ore, colegii de muncă ai femeii au găsit-o pe aceasta fără suflare în biroul respectiv. Anchetatorii au găsit cinci plăgi împuşcate. În momentul în care ambulanţa şi poliţia au sosit la locul faptei, femeia era deja moartă. Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul care a comis crima, pe numele său Sorinel-Florinel Iancu. Acesta a fost găsit în locuinţa sa din comuna Ştefan Vodă, judeţul Călăraşi, de asemenea, decedat. Potrivit anchetatorilor, se presupune că acesta ar fi folosit aceeaşi armă cu bile pe care o deţinea în mod legal şi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de mai mult timp şi ar fi fost separaţi de câteva luni. Bărbatul a încercat să o convingă pe femeie să se întoarcă acasă, însă a fost în zadar, iar de aici se pare că lucrurile au degenerat, acesta fiind motivul pentru care a împuşcat-o. A fost efectuată cercetarea locului faptei, cadavrul fiind ridicat şi transportat la INML în vederea necropsiei. Cercetările sunt în desfăşurare. Nu au fost identificate plângeri anterioare formulate de către victimă împotriva soţului ei.