O nouă promoţie de ingineri a încheiat anul universitar la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală-Filiala Călăraşi. În data de 30 mai, în cadrul amfiteatrului Filialei Călăraşi, s-a desfăşurat festivitatea de absolvire a promoţiei 2013-2017.
La eveniment au participat studenţii şi părinţii acestora, cadrele didactice ale facultăţii şi autorităţile locale. Timp de câteva ore, atât profesorii, cât şi studenţii au umplut sala cu emoţii. Festivitatea a debutat cu intonarea imnului „Gaudeamus Igitur”.

Daniela Creţu: „Dragi absolvenţi, împlinirea voastră profesională reprezintă performanţa noastră didactică”

Directoarea Filialei Călăraşi, profesor universitar doctor Daniela Creţu a declarat că profesorii îi vor sprijini întotdeauna pe absolvenţi. „Onoraţi invitaţi, stimaţi colegi, dragi studenţi şi absolvenţi, declar deschisă festivitatea prin care marcăm lansarea pe piaţă a muncii a celei de-a 16-a promoţii de ingineri din cadrul Filialei Călăraşi a Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, ce aparţine Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Au trecut 16 ani de la momentul în care în anul 2001, în acelaşi cadru festiv, omagiam prima promoţie a Colegiului Universitar Agricol Călăraşi, când sub titulatura de ‘inginer colegiu’ absolveau primii ingineri ai filialei Călăraşi pe două specializări, respectiv: Management şi afaceri în agricultură, Managementul prelucrării produselor agroalimentare. În perioada 2001-2007 au absolvit şapte promoţii ale Colegiului Universitar Agricol Călăraşi, cu un număr de 321 de absolvenţi. Începând cu anul universitar 2005-2006 a avut loc transformarea Colegiului Universitar Agricol Călăraşi în facultate pe domeniul Inginerie şi Management în Agricultură, cu specializarea Inginerie Economică în Agricultură, până în acest moment absolvind un număr de şapte promoţii de ingineri, cu un număr de 708 absolvenţi, la care se adaugă cei 80 de absolvenţi de astăzi (n.r. 30 mai 2017). Absolvenţii noştri angajaţi în unităţile de profil, respectiv în domeniile tehnic şi economic, în sistemul bancar şi al asigurărilor, în consultanţă agricolă, în învăţământ, în administraţie publică şi în alte domenii conexe ne-au făcut cinste pentru că de fiecare dată am primit cuvinte de laudă vizavi de modul în care i-am pregătit pentru piaţa muncii. Vorbesc la trecut, dar am certitudinea că şi despre această promoţie voi spune aceleaşi lucruri frumoase în viitor. Aş vrea să cred asta din tot sufletul, iar voi sunteţi cei care veţi putea să demonstraţi că ceea ce spun acum, cu adevărat va fi ceea ce trebuie. Dar, revenind la promoţia curentă, la cei 80 de absolvenţi de astăzi (n.r. 30 mai 2017), din cei 120 cu care am început ciclul universitar în anul 2013, pentru că este momentul bilanţului, aşadar, investiţia noastră comună, mă refer la profesori şi studenţi în egală măsură, trebuie să înceapă a da roade. Aş vrea să trec în revistă câteva dintre activităţile la care voi aţi participat în calitate de studenţi. În primul rând, mă refer la stagiile de practică şi vizitele de documentare pe care le-am efectuat atât în ţară, cât şi în afara ţării şi vă readuc aminte de faptul că în 2015 aţi participat la Târgul Internaţional de Utilaje şi Tehnologii Agricole din Hanovra, Germania, în cadrul proiectului ’Un pas în carieră’. De asemenea, în luna octombrie 2015 am efectuat vizite de documentare şi schimb de bune practici în zona Olteniei, tot în cadrul proiectului POSDRU ’Un pas în carieră’. În ţară am efectuat vizite de studiu în Maramureş, Moldova, Transilvania, Delta Dunării, Apuseni. De asemenea, aţi efectuat stagii de practică la agenţi economici. Cu mare bucurie pot spune că mulţi dintre voi aţi participat şi la activitatea de cercetare pe care filiala noastră o desfăşoară şi aici mă refer la faptul că încă din 2014-2015, când am organizat prima sesiune de comunicări ştiinţifice, un număr de 21 de studenţi la momentul acela, au participat la lucrările volumului ştiinţific şi am continuat această activitate şi anul trecut, iar acum, din statistica pe care am efectuat-o, se pare că 17 dintre absolvenţii de astăzi vor susţine lucrările ştiinţifice în data de 7 iunie. Activitatea didactică desfăşurată în cadrul Filialei Călăraşi se împleteşte cu cea de cercetare ştiinţifică, dovada fiind proiectele implementate atât în calitate de beneficiar, cât şi în calitate de partener. Deci, ca beneficiar în cadrul proiectului POSDRU ‘Un pas în carieră’ aţi participat 41 de studenţi la momentul acela. Ca partener în cadrul proiectului ‘Iniţiativă pentru comunitatea mea’ pe care l-am implementat în parteneriat cu Institutul pentru Democraţie Participativă Euro Qvorum, aţi participat 27 dintre absolvenţii de azi. Apoi, în cadrul proiectului Dunărea Forever, pe care l-am implementat împreună cu Primăria municipiului Călăraşi, aţi participat un număr de şapte absolvenţi dintre cei 16 care, la momentul acela, erau în grupul ţintă al proiectului. Vreau să aduc aminte faptul că, din data de 4 mai, am început implementarea unui proiect transfrontalier cu un grup ţintă de 32 de studenţi. Voi nu mai puteţi face parte din acest grup ţintă, dar sunt convinsă că, de acolo de unde sunteţi, ne veţi susţine în calitate de angajaţi sau poate chiar şi ca angajatori. Proiectul transfrontalier se va desfăşura pe o perioadă de 18 luni şi are un titlu foarte frumos, respectiv ‘Paşi în carieră pentru o piaţă a muncii transfrontalieră’. Întrucât Filiala Călăraşi este acreditată ca furnizor de formare profesională pentru adulţi, am participat ca partener în proiectul ’Parteneriat public privat pentru formarea continuă performantă’ implementat de Centrul Naţional pentru Formare Profesională, unde ne-am înscris pe platforma naţională comună a furnizorilor de această categorie de servicii, iar pentru absolvenţii noştri organizăm cursul de Manager proiect la care s-au înscris 40 de absolvenţi. Împreună cu această diplomă, pe lângă cea de licenţă, cu siguranţă veţi avea un plus de valoare pe piaţa muncii. Aşadar, dragi absolvenţi, vă asigurăm că noi, cadrele didactice, suntem continuu alături de voi, suntel solidari atât cu eşecul, cât şi cu succesul pe care voi îl veţi avea în viaţă, pentru că împlinirea voastră profesională reprezintă performanţa noastră didactică”, a menţionat Daniela Creţu.

George Iacob: „Aţi fost inspiraţi să alegeţi această facultate”

Nelipsit de la festivităţile Filialei Călăraşi, prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob le-a transmis studenţilor să se zbată pentru fiecare vis pe care îl au. „În ultimii cinci ani particip cu o deosebită plăcere la tot ceea ce dumneavoastră faceţi şi faceţi bine. Vă mulţumesc pentru această bucurie pe care mi-o oferiţi, cel puţin de două ori pe an, la primul clopoţel şi ultimul clopoţel. Ne place să credem că ne implicăm în tot felul de proiecte şi este o realitate. Aţi făcut proiecte, faceţi în continuare şi cu siguranţă o să mai faceţi. Unul dintre proiectele pe care dumneavoastră le aveţi, este propriul proiect în care dumneavoastră sunteţi prinşi. Dacă celelalte teme v-au fost puse în faţă de către distinşii dumneavoastră profesori, fiecare dintre voi aveţi propriul proiect. Şi azi este un pas pe care l-aţi făcut, aţi fost inspiraţi să alegeţi această facultate şi nu aţi gresit deloc. Îmi doresc să credeţi în visele dumneavoastră, să vă zbateţi pentru orice vis pe care îl aveţi. Vă felicit pentru tot ce aţi făcut, felicit profesorii, felicit părinţii care v-au fost şi vă sunt sprijin în continuare. Baftă, tuturor”, a afirmat George Iacob.

Constantin Tudor: „Sunt mai multe şanse, începând din acest an, pentru dumneavoastră, în învăţământ, pentru că avem o nouă programă pentru învăţământul gimnazial”

Prezent la eveniment a fost şi inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), şef lucrări doctor în cadrul facultăţii călărăşene, Constantin Tudor, care a venit cu o veste bună pentru absolvenţii care au finalizat Modulul Psihopedagogic. „Tocmai ce m-am întors de la o videoconferinţă şi întâmplarea face ca pentru voi, proaspăt absolvenţi de facultate, să vă dau o veste bună. Din toamnă, învăţământul agricol trece sub dublă administrare. Partea teoretică rămâne sub administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale, iar partea practică va fi preluată de către Ministerul Agriculturii şi pe terenurile deţinute de ADS se vor reconstitui fermele agricole, acolo unde elevii, dar nu numai elevii, ci şi profesorii, vor putea lua parte la învăţământul dual. Suntem la început cu învăţământul profesional dual, este o provocare, dar aest lucru vine cu facilităţi deosebite pentru antreprenorii din agricultură. Pentru învăţământul dual avem nevoie de mulţi profesori, absolvenţi ai Facultăţii de Inginerie Economică în Agricultură şi, bineînţeles, de cei care au promovat Modulul Psihopedagocic. Sunt mai multe şanse, începând din acest an, pentru dumneavoastră, în învăţământ, pentru că avem o nouă programă pentru învăţământul gimnazial. Mult succes la licenţă”, a conchis Constantin Tudor.

La finalul evenimentului, studenţii şi cadrele didactice au intonat imnul „Gaudeamus Igitur”, au ciocnit un pahar de şampanie şi au făcut multe fotografii pentru a păstra amintirile vii.