“În zilele noastre este un lucru uzual să ne raportăm la ce este în jurul nostru ca existând pur și simplu, lăsând în urmă, din graba specifică vremurilor pe care le trăim, străvechiul obicei al contemplării. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că această imensă carte a creaţiei, care ne vorbeşte în toate despre Dumnezeu, este la fel de preţioasă ca Dumnezeieştile Scripturi, dar mult mai accesibilă decât acestea. Cel mai mare exeget al Sfintelor Scripturi spune că în timp ce Scriptura nu poate fi citită decât de cei care ştiu carte – la vremea aceea erau puţini -, cartea creaţiei poate fi citită de toţi oamenii. În timp ce Scriptura nu poate fi cumpărată decât de cei bogaţi – la vremea aceea erau foarte scumpe cărţile, pentru că erau scrise de mână -, cartea creaţiei se oferă gratuit tuturor”, ne-a mărturisit părintele Cristian Dumitru de la Parohia Ciocăneşti Sârbi. În acest context, demersul părintelui Cristian Dumitru, de la Parohia Ciocăneşti Sârbi din Protopopiatul Călărași, de a iniția tinerii în arta fotografică își găsește sensul profund în îndrumarea pașilor acestora către cunoașterea lui Dumnezeu din creația sa. Acest demers, început în urmă cu cinci ani cu copiii din comuna Ciocăneşti, a produs de-a lungul timpului și roade sub forma unor lucrări fotografice care au fost expuse în diferite expoziții pe plan local, dar și în mediul virtual. În 2016, părintele a prezentat un curs de inițiere în arta fotografică atât copiilor de la Școala Gimnazială nr. 1 Ciocăneşti, cât și celor de la Centrul de Servicii Sociale pentru Copil și Familie SERA Călărași, cu sprijinul Filialei Călărași a Federației Internaționale a Comunităților Educative. O parte dintre fotografiile realizate la workshop-urile prilejuite de acest curs au participat la concursul “Eco Fotografia Anului 2017”, organizat la nivel național de Centrul Carpato Danubian de Geoecologie şi Editura Decesfera. Toate cele 63 de fotografii ale celor 40 de copii participanți la acest concurs au fost așezate în foaierul Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călărași, în cadrul unei expoziții ce a fost vernisată marți, 25 iulie, și poate fi vizitată gratuit până la data de 29 august 2017.