Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depistat în trafic, în patru zile, șase conducători auto care au condus sub influența băuturilor alcoolice sau fără permis. Pe numele acestora polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis sau sub influența alcoolului.

 

În perioada 22 – 25 septembrie a.c., polițiștii din Călărași au depistat şase șoferi, care conduceau autovehicule, pe drumurile publice din județul nostru, fără a deține permis sau în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Dintre aceștia, patru conducători auto au fost depistați conducând autovehicule fără a deține permis, iar la un conducător auto, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a înregistrat o valoare  de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice. Poliţiştii vor continua acţiunile în trafic, pentru salvarea de vieţi omeneşti, prin identificarea şi tragerea la răspundere a celor care nesocotesc riscurile şi conduc autovehicule fără a fi posesori de permise de conducere sau după ce au consumat alcool.