În seara de 12 octombrie, polițiștii rutieri din municipiul Oltenița au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitate, în timp ce se afla la volanul unui autoturism fără a deține permis de conducere. Din verificările efectuate de polițiști, se pare că maşina i-a fost încredințată pentru a fi condusă pe drumurile publice de către un alt tânăr de 24 de ani, din Oltenița, care se afla în autovehicul. Polițiștii au întocmit dosar penal, tinerii fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără a poseda  permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis.

Totodată, în noaptea de 12 octombrie a.c., un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Călărași, a fost prins de polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea, în timp ce conducea un autoturism, în comuna Ciocănești, având autorizația de circulație provizorie expirată. Polițiștii i-au întocmit dosar penal.

De asemenea, în noaptea de 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Frăsinet, județul Călărași, care conducea o motocicletă deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu poseda permis. La testarea cu aparatul etilotest tânărul prezenta o concentraţie de 0,48 mg/litru alcool pur în aerul expirat, refuzând recoltarea de mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Cel în cauză este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis şi refuz de recoltare a mostrelor biologice.

A condus sub influenta alcoolului, polițiștii i-au întocmit dosar penal

De altfel, în ziua de 11 octombrie a.c., un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Călărași, a fost depistat, de polițiștii călărăşeni, în timp ce conducea o autoutilitară deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest bărbatul avea o îmbibație alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii i-au întocmit dosar penal.

De asemenea, tot în ziua de 11 octombrie a.c., polițiștii din Lupșanu au prins, un bărbat de 59 de ani, din comuna Brănești, județul Ilfov, care se afla la volanul unui autovehicul fără a deține permis de conducere. Pe numele acestuia polițiștii au întocmit dosar penal.