Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași (BRCT) pentru Granița România – Bulgaria a solicitat prelungirea duratei contractului de transmitere a spațiului reprezentând Centrul de Informare și Cooperare în Afaceri, situat în zona Chiciu, până la data de 31 decembrie 2018. Astfel, în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Călăraşi, a fost introdus pe ordinea de zi Proiectul de Hotărâre privind transmiterea clădirii reprezentând Centrul de Informare şi Cooperare în Afaceri, din cadrul imobilului „Punct Control Trecere Frontieră Călăraşi – Silistra”, situat pe şoseaua Chiciu, Drumul Naţional 3, kilometrul 127, din administrarea Centrului Cultural Judeţean Călăraşi, în folosinţa gratuită a BRCT Călăraşi pentru Graniţa România – Bulgaria, pe perioadă determinată, începând cu data predării efective a imobilului până la data de 31 decembrie 2018. Pentru a doua oară, în mai puţin de o lună, consilierii judeţeni din partea PSD nu au fost de acord cu acest proiect, deşi prezenţa Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră în municipiul Călăraşi facilitează primarilor călărăşeni (chiar şi celor PSD) accesul la informaţii pentru accesarea fondurilor europene. 

 Greşeală de redactare în expunerea de motive

În primă fază, consilierii judeţeni PSD s-au luat de o greşeală de redactare a proiectului de hotărâre. În expunerea de motive ce însoţea proiectul, termenul până la care se solicita prelungirea contractului cu BRCT era trecut, dintr-o greşeală de redactare, ca fiind 31 decembrie 2017. Consilierul PSD Liviu Vârtejanu a depus un amendament prin care solicita să se respecte termenul din expunerea de motive, mai exact finele acestui an, timp în care reprezentanţii Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi să prezinte un buget alocat pentru închirierea acestui spaţiu.

Nod în papură – statutul de „utilitate publică”

Consilierii judeţeni PSD, după ce au aprobat de două ori, în timpul acestui mandat, proiecte de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită a clădirii reprezentând Centrul de Informare și Cooperare în Afaceri Călărași către BRCT, de această dată au considerat că acelaşi proiect este ilegal, întrucât Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră nu a obţinut statutul de „utilitate publică”. Deşi au solicitat secretarului judeţului Călăraşi, Emil Muşat, clarificarea temeiului legal care stă la baza acestui proiect şi li s-a explicat foarte clar că legislaţia în vigoare impune desfăşurarea unei activităţi de utilitate publică (ceea ce face BRCT în prezent) şi nu prezenţa statutului de utilitate publică (statut pe care Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră nu îl are), consilierii judeţeni PSD nu au ţinut cont de argumente şi au respins proiectul.

Directoarea executivă a BRCT Călărași, Nicoleta Mincu, a precizat că Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră mai are sedii funcţionale şi în alte judeţe, acolo unde consiliile judeţene le-au pus spaţii gratuite la dispoziţie.

 Iliuţă: “Consilierii PSD nu aprobă proiectele pentru dezvoltarea judeţului”

 În urma votului negativ dat de consilierii PSD, proiectul de hotărâre a fost respins. Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a declarat: “Acelaşi proiect l-aţi votat şi în 2009. Atunci nu mai era nicio problemă? Dumneavoastră, cei din PSD, votaţi de fiecare dată negativ. Sunteţi într-o opoziţie care face rău călărăşenilor. Nu vreţi să accesăm fonduri europene? Vreţi să îi gonim din Călăraşi? BRCT are în momentul de faţă 65 de angajaţi. Dumneavoastră vreţi să îi trimitem acasă sau să îi mutăm la Ruse?.