La data de 13 octombrie a.c., în intervalul orar 08:00 – 12:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Rutier, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Protecția Alimentelor Călărași, al Direcției Agricole Călărași și al Registrului Auto Român, au desfășurat filtre rutiere fixe pe Drumul Naţional 3, în afara municipiului Călărași.

Obiectivul acțiunii a fost verificarea activităților comerciale cu mărfuri provenite din import sau achiziţii intracomunitare, prevenirea și sancționarea neregulilor ce se pot comite în acest domeniu, precum şi protejarea populației împotriva comerțului cu produse alimentare neconforme. Oamenii legii au verificat 30 de autovehicule și 12 persoane fizice, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.845 de lei. Spre exemplu, în urma controlului asupra unui autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, care transporta marfă pentru o societate comercială din Călărași, cu ocazia verificării documentelor s-au constatat diferențe între marfa existentă în autoturism și cea menționată în documente. Pentru neregulile constatate, polițiștii de investigare a criminalității economice au aplicat o sancțiune în valoare de 20.000 de lei și au confiscat suma de 7.752 de lei, reprezentând valoarea produselor (legume).