Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Prefab SA a avut o întrevedere cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă, în care acesta a ridicat problema navigabilităţii pe braţul Borcea. La această întâlnire au mai participat directorul comercial din cadrul companiei Prefab, Olimpian Macovei, şi directorul Direcţiei de Dezvoltare din cadrul CJ Călăraşi, Eduard Grama.

 

 

Întâlnirile cu agenții economici din județul nostru continuă la Consiliul Judeţean Călărași. Astfel, săptămâna trecută, președintele Consiliului de Administraţie al SC Prefab SA, Marian Petre Miluț, a avut o întrunire cu preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, dar şi cu o echipă din cadrul Direcţiei de Dezvoltarea a aceleiaşi instituţii, din care a făcut parte şi directorul Eduard Grama. În cadrul acestei întrevederi, omul de afaceri Marian Petre Miluţ a ridicat problema navigabilității pe brațul Borcea și oportunitatea realizării unui port comercial pe lângă cel turistic aflat pe lista proiectelor Consiliului Judeţean. Totodată, nu a fost ocolit nici subiectul legat de înființarea unor zone industriale, temă reluată şi de alţi oameni de afaceri care reprezintă industria locală. Marian Petre Miluţ a declarat că apreciază faptul că preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, are alături o echipă tânără şi dinamică, care îşi doreşte să realizeze proiecte ambiţioase pentru dezvoltarea judeţului nostru. “Am avut săptămâna trecută o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, şi cu echipa tânără pe care o are dumnealui la dispoziţie cu privire la anumite lucruri, care ar putea fi măcar pornite. De exemplu, Dunărea, la Călăraşi, este un bun dat de Dumnezeu, nu l-a făcut nici PSD-ul, nici PNL-ul. Primul concert de anul nou, de la Viena, are ca motto acest fluviu. În fiecare an, pe 1 ianuarie, în marea Sală de Operă din Viena are ca motto ‘Fluviul Dunărea albastră’. Dunărea noastră, nu numai că nu este albastră pentru că o poluăm sau facem alte lucruri care nu sunt în regulă, nu curăţăm, nu dragăm, dar nici măcar nu lăsăm pe alţii să facă pentru noi. Astfel de proiecte nu încep şi se termină cu noi. Ele vin din urmă, pot fi continuate, putem să iniţiem altele astăzi şi vor continua după noi. Sunt proiecte care parcurg generaţii. Nimeni nu poate să spună că dintr-o poziţie dominantă în activitatea politică locală poate să schimbe cursul Dunării. Noi nu trebuie să facem altceva decât să îmbunătăţim şi să valorificăm această oportunitate, că avem unul dintre cele mai importante fluvii ale Europei. Dacă nu avem grijă să păstrăm mediul din jurul acestui fluviu, riscăm ca în 10, 20 sau 30 de ani, el să se colmateze, anumite zone să ajungă impracticabile şi neatractive. Călăraşiul, fiind aşezat pe Borcea şi nedragându-se de 20 de ani, riscă în timp să se colmateze, să nu aibă debit de apă suficient şi riscă să polueze toată această zonă, devenind neatractivă. Consecinţele sunt enorme şi pentru agricultura locală, care reprezintă punctul forte pentru acest judeţ. Fermierii vor vedea că nu mai au în timp producţiile pe care şi le propun. Călăraşiul poate beneficia de fonduri europene în amenajarea, din punct de vedere economic şi social, a zonei şi arealului care îl accesează. Trebuie făcut din Călăraşi un port comercial. Ca să faci acest lucru este obligatoriu să lucrezi la ecologia locului, trebuie să draghezi, să amenajezi, astfel încât vapoarele să acosteze aici în zonă. Se pare că este o dechidere la ora actuală la nivelul Consiliului Judeţean pentru amenjarea acestui port. Asta este o chestiune de trei, patru mandate. Faptul că noi, ca şi companie, nu putem ieşi cu navele pe braţul Borcea, tot anul, pentru a ne aduce agregate, este o situaţie dramatică şi actuala administraţie economică şi politică să-şi asume asta. Anul trecut am luat nisip din Bulgaria şi este inacceptabil acest lucru. Din ce motiv? Din motivul că noul cadastru, care s-a făcut la nivel de Călăraşi, ne-a mutat punctele de extracţie, pe care le avem de 30 de ani, în pădure. În loc să se îndrepte o eroare materială, toate autorităţile ne-au obligat să o luăm de la capăt, să reluăm toate documentaţiile. Prefab-ul a fost împiedicat doi ani de zile să extragă. În aceste condiţii, dacă i se ia această facilitate Prefab-ului, el riscă să dispară. Costurile de a aduce agregate şi nisip pentru producţia noastră din exterior sunt mult prea mari. Desigur că este afectat totodată şi comerţul pe acest braţ Borcea, care traversează mai multe localităţi din Călăraşi. Consecinţele pentru astfel de lucruri sunt majore pentru viaţa de aici.  Întâlnirea cu preşedintele CJ Călăraşi mi s-a părut o întâlnire foarte bună. În primul rând, domnul preşedinte Iliuţă are o echipă tânără, extrem de disponibilă la noi. Problema este dacă le dai voie acestor tineri să şi ‘zboare’. Acolo am întâlnit oameni în jurul vârstei de 30 de ani, care au o anumită pregătire. Toţi erau călărăşeni. Le-am sugerat ca toate proiectele dânşilor să le facă publice şi în fiecare zi să vorbească despre ele. Totodată, le-am mai sugerat ca pentru armonizarea comunităţii locale ca Modelu să devină cartier al Călăraşiului, iar acolo să se dezvolte anumite zone. Singura posibiliate de extindere a Călăraşiului este în această zonă spre Modelu”, a afirmat preşedintele companiei Prefab, Marian Petre Miluţ, în cadrul unei emisiuni la Radio Voces Campi, moderată de Marius Stroe.