Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Vincenţiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Călărași a organizat sâmbătă, 24 martie, Marșul pentru Viață „O lume pentru viață – Luna pentru viață 1 – 31 martie 2018”.

Din cauza condițiilor nefavorabile, Marșul pentru Viață nu s-a putut desfășura pe traseul inițial, însă evenimentele artistice dedicate acestui eveniment au avut loc în foaierul sălii de spectacole Barbu Știrbei” a Centrului Județean de Cultură şi Creaţie Călărași. Participanții au asistat la un spectacol susținut de grupurile de cateheză ale parohiilor din Protopopiatul Călărași.

Grupul de cateheză al Parohiei Independența a cântat în mod special melodii prin care s-au reafirmat valorile familiei creștine tradiționale, darul sfânt al vieții creștine prin nașterea de copii și creșterea lor în credință și iubire milostivă.

Acest eveniment s-a aflat la a VIII-a ediție națională, iar tema din acest an, „O lume pentru viață – Luna pentru viață 1 – 31 martie 2018”, a oferit posibilitatea schimbării mentalității oamenilor în privința necesității și eficienței sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină, a femeilor însărcinate și a tuturor mamelor.

„În debutul evenimentului, participanții au rostit într-un glas Rugăciunea Domnească, apoi preacucernicul părinte Rusu Manuel, consilier cultural al Centrului Eparhial, a dat citire mesajului Preasfințitului Părinte Vincenţiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, mesaj care a evidențiat că ‘ne aflăm aici, nu pentru a arunca cu piatra, nu pentru a judeca, lăsând această sarcină pe seama Bunului Dumnezeu (Matei 7,1), ci pentru a vesti lumii, celor care vor să asculte, că există alternative la mesajele celor care promovează conceptul de libertate cu orice preț, fără responsabilități și fără asumarea consecințelor, a celor care promovează moartea, în locul bucuriei de a trăi și de a se mântui prin nașterea de prunci (I Timotei 2, 15)’”, a consemnat preot Vasile Viorel Dinu, secretar al Protopopiatului Călărași.