Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi informează că personalul didactic titular din învăţământul preuniversitar care a îndeplinit condițiile de pensionare pentru limită de vârstă pe parcursul anului școlar 2017 – 2018 poate depune dosarul de pensie în data de 3 septembrie 2018.

Data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă în cazul personalului didactic titular din învăţământul preuniversitar care a îndeplinit condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă pe parcursul anului şcolar 2017 – 2018 este 1 septembrie 2018. Întrucât ziua de 1 septembrie este zi nelucrătoare, în cazul acestor persoane dosarul de pensionare pentru limită de vârstă se va depune pe data de 3 septembrie 2018, iar drepturile de pensie ce se cuvin se acordă şi se plătesc începând cu 1 septembrie. În cazul persoanelor aflate în situaţia prezentată anterior care depun dosarele de pensie începând cu data de 4 septembrie 2018, drepturile de pensie pentru limită de vârstă se cuvin, se acordă şi se plătesc de la data înregistrării cererii de acordare la casa teritorială de pensii.

„Potrivit reglementărilor legislative din sistemul de învăţământ preuniversitar, anul şcolar începe la data de 1 septembrie anul curent şi se încheie la data de 31 august anul următor. În consecinţă, personalul didactic titular din învăţământul preuniversitar care a îndeplinit condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă pe parcursul anului şcolar se pensionează la data încheierii anului şcolar, respectiv la data de 31 august a anului curent. În situaţia în care, pentru anul şcolar următor, cadrului didactic titular din învăţământul preuniversitar nu i s-a mai aprobat menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare, ulterior datei de 31 august a anului curent, nu i se mai aplică prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, fiind îndreptăţit la obţinerea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă”, a transmis Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, într-un comunicat de presă.