În data de 31 august 2018, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Călăraşi a avut loc o întâlnire cu angajatori, lucrători desemnaţi pentru activitatea de prevenire şi protecţie şi reprezentanţi ai serviciilor externe de prevenire şi protecţie.

Potrivit unui comunicat de presă al ITM Călăraşi, acţiunea a urmărit informarea şi conştientizarea angajatorilor, precum şi a celorlalţi participanţi, referitor la: bune practici în vederea elaborării  de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă; campania naţională privind verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare, campanie aflată în derulare; modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa substanţelor periculoase; modul de respectare a prevederilor referitoare la autorizarea  funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, conform normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, actualizată, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1425/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

„Plecând de la subiectele abordate, au fost efectuate prezentări referitoare la deficienţele întâlnite cu ocazia controalelor efectuate de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă din Călăraşi. În acest sens, enumerăm câteva dintre ele: instrucţiunile proprii elaborate nu fac referire la toate activităţile desfăşurate, nu sunt actualizate sau nu sunt aprobate de către angajator; nu sunt întocmite materiale pentru instruirea muncitorilor sezonieri care să cuprindă riscurile de accidentare şi măsurile de prevenire şi se utilizează pentru această activitate materialele existente în societate; nu sunt supravegheaţi muncitorii sezonieri cu privire la utilizarea echipamentului de protecţie acordat (ex. măşti de praf la efectuarea curăţeniei în depozite); în magaziile pentru depozitarea produselor de protecţie a plantelor mai sunt depozitate şi alte materiale (ex. anvelope, piese de schimb); spaţiul pentru depozitarea ambalajelor în care au fost produse de protecţia plantelor nu sunt asigurate în mod corespunzător; încă se mai identifică societăţi care nu deţin certificat constatator pentru toate activităţile desfăşurate. De asemenea, au fost prezentate exemple de accidente care au avut loc în anul 2018 şi au fost înregistrate de către ITM Călăraşi ca accidente de muncă”, se arată în comunicatul de presă remis redacţiei noastre.