La finele săptămânii trecute, primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ștefan Drăgulin, alături de viceprimarii Viorel Ivanciu și Dragoș Coman, administratorul public Valentin Deculescu și funcționari din cadrul Biroului Cadastru și Fond Funciar, a fost prezent la punerea în posesie a loturilor de teren atribuite tinerilor conform Legii 15/2003. 61 de loturi au fost atribuite, pe un teren din vecinătatea DN 21 (vecinătatea fostului Poligon). Anul acesta, Comisia de evaluare a solicitărilor pentru atribuirea de terenuri pentru tineri în vederea construirii de locuințe proprietate personală, conform prevederilor Legii nr. 15/2003 a luat în discuție  un  număr de 411  dosarelor depuse de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, înștiințați prin  anunțurile  publice  nr.  12791 din  30.03.2017și 49583 din 29.11.2017, privind  termene  de completare  a  dosarelor  până  la data  de 31 decembrie 2017. Au fost analizate și  cererile la zi până la data de 10.04.2018, depuse prin registratura instituției noastre, dosarele complete au fost punctate.

Din totalul de  411 dosare  analizate/verificate s-a contatat că un număr de:

61 dosare complete și 350 dosare incomplete. La dosarele incomplete nu au fost actualizate documente precum: copie CI solicitant și persoanele care conviețuiește cu solicitantul, declarația notarială solicitant, soție și părinți, copie act studiu, copie act imobil schița imobilului cu suprafețe întocmită de o persoană autorizată.

De asemenea s-au înregistrat 35  cereri de renunțare, iar 10 solicitanți  au fost verificați și s-a contatat că dețin proprietate. Cererile de renunțare au fost din  motive personale,  că și-au cumpărat o proprietate sau nu-și pot permite construirea unei locuințe

 

80 de loturi disponibile

 

Din cele 80 loturi de teren în suprafaţă de 300 mp fiecare, situate în Bulevardul Corneliu Coposu, strada Nicolae Bănescu, Sola 65, parcela, 18/2, Carte funciara nr. 25684  din proprietatea privată a municipiul Călărași , pentru construirea de locuinţe proprietate personală pentru tineri, în condiţiile Legii nr. 15/2003, comisia   a hotărât să atribuie un număr de 61  loturi de teren, în conformitate cu prevederile din Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Călărași, privind Lista de priorități,  restul de până la 80  loturi  sunt disponibile, urmând a fi repartizate tinerilor când se vor întocmi liste de priorități/repartizare.

Solicitanții care nu au fost înscrisi în lista de prioprități cu respectarea criteriilor de acces,  deoarece nu au completat dosarele cu actele solitiate și au fost  depuse după termenul limită,  vor fi incluși pe liste de priorități viitoare într-o  noua ordine  de prioritate stabilită.