Ministerul Sănătății (MS) va organiza duminică, 18 noiembrie, concursul de rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.

 

Potrivit MS, la fel ca în anii trecuți, concursul de rezidențiat se va desfășura în şase centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. De asemenea, în a doua decadă a lunii octombrie a acestui an, Ministerul Sănătății va publica pe site-ul oficial www.rezidențiat.ro, toate amănuntele privind metodologia și condițiile de participare, conform calendarului acțiunilor necesare pentru organizarea concursului. Tot în această perioadă s-a prevăzut demararea înscrierilor candidaților la concurs.

„La solicitarea MS, Guvernul României a aprobat majorarea cifrei de școlarizare prin rezidențiat pentru anul universitar 2018 – 2019. Astfel, conform Hotărârii Guvernului nr. 131/2018 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2018 – 2019, cifra de școlarizare a fost stabilită la 5.415. Menționăm că pentru anul universitar 2017 – 2018 cifra de școlarizare prin rezidențiat a fost de 4.000. Mai mult, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 52/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, în cazul în care la finele repartiţiei candidaţilor promovaţi la concursul de rezidenţiat rămân locuri/posturi de rezident neocupate, Ministerul Sănătăţii poate organiza redistribuirea, la cerere, a candidaţilor care la concursul de rezidenţiat din sesiunea precedentă au fost declaraţi respinşi, deşi au obţinut punctajul minim de promovare stabilit de metodologia de concurs, aprobată prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale, dar s-au clasat în afara numărului de locuri/posturi publicat la concurs. În situaţia în care în sesiunea anterioară nu există candidaţi cu punctaj de promovare sau după redistribuirea prevăzută mai sus, au mai rămas locuri/posturi neocupate, MS poate organiza, în primul semestru al anului următor, o sesiune extraordinară a concursului de rezidenţiat. Dispozițiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 52/2018 sunt aplicabile şi pentru candidaţii din sesiunea noiembrie 2017, în măsura în care la finele repartiției candidaților promovați la concursul de rezidențiat din sesiunea noiembrie 2018, rămân locuri/posturi de rezident neocupate. Aceștia pot depune la Ministerul Sănătății cererile pentru a fi luați în evidență pentru situația în care în urma concursului menționat rămân locuri/posturi neocupate”, se arată într-un comunicat de presă al MS.

Solicitările celor interesați să participe la redistribuirea eventualelor locuri/posturi rămase neocupate în urma concursului de rezidențiat din data de 18 noiembrie 2018 se depun direct la sediul Ministerul Sănătății, sediul CRUSP str. Bodești, nr. 1, sector 2, București, sau se transmit prin poștă cu confirmare de primire la aceeași adresă, și vor conține: cerere (conform modelului) în care se vor preciza: numele și prenumele, numele avut la data susținerii concursului de rezidențiat, după caz, domeniul pentru care au concurat, numărul de concurs, telefon și e-mail de contact, acordul pentru folosirea datelor cu caracter personal; copia unui act de identitate în termen de valabilitate (carte de identitate sau pașaport); documente privind schimbarea numelui (certificat de căsătorie, certificat de divorț).