În perioada 8 – 12 octombrie 2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Călăraşi a efectuat controale în mai multe domenii şi obiective de activitate, printre care se numără şi următoarele: comerţ, agricultură, construcţii, transporturi. În urma controalelor, inspectorii de muncă au sancţionat 20 de angajatori şi au aplicat amenzi în valoare de 1.500 de lei.

 

Potrivit unui comunicat de presă al ITM Călăraşi, inspectorii din cadrul Compartimentului Relaţii de Muncă au verificat 22 de angajatori. Dintre aceştia, unul a fost sancţionat. De asemenea, au fost aplicate amenzi în valoare de 1.500 de lei. Totodată, au fost dispuse 13 măsuri cu termene precise de rezolvare. De asemenea, inspectorii Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat 24 de controale. Astfel, 19 angajatori au fost sancţionaţi. Au fost aplicate 40 de avertismente şi 30 de măsuri cu termene precise de rezolvare, pentru remedierea deficienţelor.