„Luna Dramaturgiei”, proiect derulat de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași în parteneriat cu Teatrul Dramaturgilor Români, continuă. Astfel, astăzi, 17 octombrie, sala „Barbu Ştirbei” va găzdui piesa de teatru „Călătoarea și Shakespeare”, de Lucia Verona, în regia Ruxandrei Bălașu. Din distribuţie fac parte actorii: Monica Davidescu/Ruxandra Bălașu, Marius Bodochi, Pavel Bârsan, Dana Voicu, Gabriel Costan, Alexandru Făiniși, Claudia Dionise, Alexandra Gabriela Niță și Alexandru Mandu.

Sinopsis: O femeie a zilelor noastre trăiește un moment unic: întâlnirea cu cel mai mare dramaturg al lumii, apărut ca prin magie pe o scenă contemporană.

 

Olga-Delia Mateescu a declarat: „Maestră a unui suspans plin de umor, Lucia Verona, scriitoare de romane polițiste, dramaturg şi traducătoare a unor piese de Shakespeare (premiul USR 2014 pentru traducere – ‘Shakespeare, Opere, vol. VIII – IX’ împreună cu George Volceanov și Horia Gârbea), este autoarea unei călătorii dramatice într-un spațiu-timp distorsionat în volumul  ‘Călătoarea și Shakespeare’ premiat în 2005 de Asociația Scriitorilor din București. Titlul volumului este și titlul spectacolului TDR în care intelectualismul cu accente comice marchează ideea că doar cel lipsit de informație poate duce cu sine ‘cutia Pandorei’. Membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1989, a fost președintele secției de dramaturgie a USR din 2005 până în 2013. Din 2015, este vicepreședinte a ICWP (International Center for Women Playwrights). Textele se joacă la Chicago sau Paris alături de versiunile scenice din țară de la Teatrul Coquette, Teatrul ‘Tudor Vianu’ din Giurgiu sau Teatrul de Comedie. Pieselor ‘Grand Hotel Europa’, ‘Moștenirea’, ‘Secretul atomic’ li se alătură ‘Logodnicul’, ‘Luna de pe cer’ sau ‘Noaptea – o comedie albastră’, scrise înainte de 1989. Este inițiatoarea și fondatoarea TDR, ajutată de un grup de prieteni reușind să ofere Capitalei un teatru unic prin scopul lui, acela al pulsului dramaturgiei contemporane”.

Horia Gârbea a menţionat: Călătoarea și Shakespeare’ este o comedie a situațiilor și limbajului în care răsturnările de context se succed amețitor, ca și timpurile și locurile acțiunii. Ceea ce contează este că ne aflăm într-un teatru, iar lumea însăși este un teatru în care spațiul și durata sunt numai niște convenții. O femeie a zilelor noastre trăiește un moment unic: întâlnirea cu cel mai mare dramaturg al lumii, apărut ca prin magie pe o scenă contemporană. Dar obișnuințele, (non)educația, confuzia traiului cotidian din secolul XXI o fac pe Călătoare să fie de fapt nepregătită pentru confruntarea cu istoria și cu geniul. Deși situațiile comice apar din abundență, morala piesei este una serioasă: viața superficială a vremii noastre face oamenii insensibili la valoare și incapabili să se concentreze asupra lucrurilor fundamentale. Shakespeare cel din piesă este un simbol al umanității eterne, cea care nu trebuie ignorată”.

Ruxandra Bălașu a afirmat: „‘Călătoarea și Shakespeare’ e un joc al fanteziei, o provocare la ‘ce-ar fi dacă ar fi…’ Să ne imaginăm că există (în buna tradiție a pieselor lui Shakespeare) spirite mai presus de oameni, cărora (tot în buna tradiție a pieselor lui Shakespeare) le face o deosebită plăcere să se joace cu mințile și circumstanțele muritorilor. Ce ar fi?… Ce ar fi dacă într-o zi te-ai întâlni cu Shakespeare? Sau cu vreo ființă mitică? Ce ar fi dacă într-o zi te-ai trezi vorbind vorbe care nu sunt ale tale și ai gândi gânduri care nu sunt ale tale? Ce-ar fi dacă ai descoperi că fiecare dintre noi poate fi o Pandora care are de ales dacă deschide sau nu cutia? Și cum lumea întreagă e o scenă și toți oamenii actori cu intrări, ieșiri din scenă, nu poți decât să accepți jocul și să îți imaginezi. Așa să fie? Așa e, dacă vi se pare…”.  (sursa: teatruldramaturgilor.ro)