În data de 16 octombrie 2018, într-o atmosferă de sărbătoare, la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, a fost lansat proiectul „Centenar – Fii mândru că eşti român”. Acesta este un proiect prin care, timp de şase săptămâni, se celebrează împlinirea a o sută de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. La eveniment au fost prezenţi: directorul unităţii de învăţământ, Niculai Mirică, directorii adjuncţi Adriana Constantin şi Costel Chiţu, coordonatorul proiectului, profesorul Lucian Constantin, cadre didactice, invitaţi şi elevii clasei a VI-a A, aceştia din urmă fiind cei care au lucrat în proiect, precum şi alţi elevi ai şcolii.

 

Niculai Mirică: „Vă rog să vă implicați sufletește până săptămânile viitoare, în realizarea unei istorii vii, prezente și viitoare, legată de trecut”

 

Directorul Şcolii Gimnaziale „Nicolae Titulescu”, Niculai Mirică, a declarat: „Ne aflăm în Anul Centenar, un an special, deosebit, sfânt, plin de simbol, istorie, cultură, civilizație și spiritualitate şi așa trebuie să rămână. Anul Centenar să fie o legătură între generații, o punte între artistic, cultural și social, o deschidere spre istorie și spiritualitatea neamului nostru românesc, o afirmare a identității și permanenţei lui pe aceste meleaguri. Avem menirea de a ne aduce aminte mereu și mereu, într-o lume care renunță cu ușurință la propriile rădăcini, cine suntem cu adevărat. Cu toții, legându-ne de idealurile și aspirațiile înaintașilor noștri, să lăsăm o moștenire, cu valoare de simbol naţional și universal urmaşilor lor. Proiectul pe care îl demarăm astăzi (n.r. – luni, 15 octombrie), tocmai aceste deziderate are și, de aceea, vă rog să vă implicați sufletește, emoțional, până săptămânile viitoare, în realizarea unei istorii vii, prezente și viitoare, legată de trecut. Pentru aceasta, în numele meu și al vostru, al tuturor, îi mulţumim domnului profesor Lucian Constantin, care, ajutat de o parte dintre voi, va realiza, timp de cinci săptămâni, o astfel de amprentă vie a istoriei noastre”.

 

Adriana Constantin: „Vreau să îi felicit pe elevii clasei a VI-a A, care s-au implicat cu foarte mare entuziasm în derularea acestui proiect”

 

Directoarea adjunctă a instituţiei de învăţământ, Adriana Constantin, i-a felicitat pe elevii clasei a VI-a A pentru dăruirea şi iuţeala de care au dat dovadă în proiect.

Vreau să îi felicit pe elevii clasei  a VI-a A, care s-au implicat cu foarte mare entuziasm în derularea acestui proiect. Este o muncă din prima zi de școală, deci, ceea ce veţi vedea dumneavoastră aici nu e făcut peste noapte, ei au lucrat și acasă, au căutat informații care acum vă vor fi expuse, dar și pe parcursul celor cinci – şase săptămâni, deci, până la data de 1 decembrie 2018. În pauze veți putea veni să ascultați lucruri deosebite și pentru toate acestea au lucrat colegii voştri. Felicitări lor, părinților care i-au sprijinit și domnului profesor Lucian Constantin, care i-a coordonat îmbinând lucrurile noi învățate, legate de utilizarea calculatorului, mijloacelor moderne în lecțiile obişnuite ale noastre”, a spus Adriana Constantin.

 

Profesorul Lucian Constantin a mulţumit  tuturor celor implicaţi, pentru sprijinul necondiţionat

 

Profesorul Lucian Constantin a afirmat că proiectul „Centenar –  Fii mândru că eşti român” este făcut la iniţiativa conducerii şcolii, iar sarcina ducerii lui la capăt i-a revenit dumnealui şi elevilor clasei a VI-a A. Acesta a mulţumit tuturor celor implicaţi, pentru sprijinul necondiţionat.

„Acest proiect a fost făcut de către clasa a VI-a A, sub coordonarea mea. Se referă la Centenar. Deci, vom vedea înfăptuiri artistice deosebite ale marilor creatori români, iar în centrul acestui program vor fi mai multe filme documentare istorice, care vor aduce în discuție momente esențiale ale Marii Uniri de la 1918. Începem astăzi (n.r. – luni, 15 octombrie) acest proiect. Aș vrea să mulțumesc doamnei inspector de specialitate Tuță Magda pentru sprijin, mulţumesc direcţiunii, doamnei profesoare Adriana Olaru care a derulat un program european și acolo am deprins lucruri în Google Classroom, o nouă formă de management al clasei, cu care acești copii s-au obișnuit să lucreze într-un timp foarte scurt”, a menţionat Lucian Constantin.  

 

Scopurile proiectului

 

Acest proiect are două scopuri principale, şi anume acela de a celebra actul Marii Uniri de la 1918 şi acela de a-i face pe elevi să fie mândri că fac parte din poporul nostru, un popor atât de creator.

Pentru atingerea primului scop, au fost selectate 18 filme documentare istorice, care vorbesc despre diferite momente ale procesului istoric în urma căruia s-a înfăptuit Marea Unire. Acesta este nucleul proiectului. Pentru atingerea celui de-al doilea scop, elevii clasei a VI-a A au realizat o muncă laborioasă în cadrul proiectelor individuale.

Timp de cinci săptămâni, elevii au desfăşurat o intensă activitate de căutare şi identificare în dosarele individuale de proiect, a unor însemnate creaţii literare şi artistice, purtătoare de semnificaţii grăitoare pentru elevii şcolii.

În dosarul de proiect al clasei s-au ales cele mai frumoase şase cântece corale patriotice, şase cântece corale prelucrare folclorică, 12 cântece instrumentale, 12 cântece vocale şi trei poezii. Sunt prezentaţi, prin diferite picturi şi şase artişti reprezentativi ai artei picturale româneşti. Dosarul de proiect al clasei este organizat pe şase săptămâni, până la data de 1 decembrie 2018. El va fi prezentat elevilor şcolii, eşalonat, în fiecare zi, atât celor din ciclul primar, cât și celor din ciclul gimnazial. Din partea clasei a VI-a A, au vorbit elevii Antonio Deacu, Anamaria Chihaia şi Riana Dumitraşcu. Ei au prezentat proiectul în general şi componenta lui din prima săptămână. Au fost prezentate cântecul coral patriotic „Drum Bun”, de Ştefan Nosievici, versuri V. Alecsandri, cântecul coral „Fata de păstor”, de Teodor Teodorescu, versuri populare.

A urmat prezentarea unui film documentar referitor la două Consilii de Coroană care au decis atitudinea noastră faţă de conflictul militar, cel din august 1914 şi cel din august 1916 şi la intrarea României în război. Pictorul săptămânii a fost Nicolae Grigorescu cu câteva tablouri – „Atacul de la Smârdan”, „Dorobanţi”, „Primăvara”. A fost prezentat şi Mişu Popp, cu tabloul „Mihai Viteazul”.

 

Proiectul se derulează pe parcursul a şase săptămâni

 

Pe 18 octombrie, vor fi prezentate două piese instrumentale de mare valoare – „Hora Staccato”, de Grigoraş Dinicu, în interpretarea autorului, şi „Hora lui Covadlo”, în interpretarea lui Nicuşor şi a lui Victor Predescu, precum şi un alt film documentar referitor la câteva bătălii pilduitoare din marele război – „Braşov, Robăneşti, Bucureşti şi Mărăşeşti”.

Vineri, 20 octombrie, va fi prezentată poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, de Mihai Eminescu, în interpretarea lui Adrian Pintea, piesele „Om bun”, în interpretarea lui Dan Andrei Aldea, şi „Strunga”, în interpretarea formaţiei Phoenix.

Filmul documentar vorbeşte despre aspra ocupaţie a Puterilor Centrale în România. Proiectul se va derula pe aceeaşi schemă vreme de şase săptămâni, în fiecare zi, până la data de 1 decembrie 2018. Elevii vor lua la cunoştinţă de principalele momente ale lungului drum pe care l-a făcut România în Primul Război Mondial către Marea Unire, iar contactul cu diferite înfăptuiri artistice ale românilor le va întări credinţa în capacităţile creatoare ale poporului nostru.