În această perioadă, Filiala Călăraşi a Crucii Roşii Române face înscrieri pentru un curs de prim ajutor pentru gravide şi mămici. Femeile gravide pot afla cât mai multe informaţii despre evoluţia sarcinii, iar mamele cu copii până la 1 an vor învăţa toate tehnicile de salvare în diferite situaţii de criză. Cursul durează patru ore, costă 50 de lei şi se vor desfăşura la sediul Crucii Roşii Călăraşi, str. Prelungirea Bucureşti, nr. 22. Totodată, potrivit directoarei Filiala Călăraşi a Crucii Roşii Române, Aura Giurcă, mamele, care au copii mici, pot veni cu aceştia pentru că vor avea o cameră special amenajată pentru copii. „Crucea Roşie Călăraşi vă așteaptă la cursul de prim ajutor ‘Mămici cu pitici’ pentru viitoare mămici și mămici de pitici. Cursul durează patru ore și costă 50 de lei. În acest timp, un instructor al Crucii Roșii Călăraşi împreună cu manechinele noastre speciale le va arăta viitoarelor mămici sau mămicilor cu copii până într-un an toate tehnicile de salvare din diverse situații criză. La cursuri sunt aşteptate şi viitoarele mămici, care pot fi însoţite şi de către soţii lor”, a precizat Aura Giurcă, directoarea Filiala Călăraşi a Crucii Roşii Române. Înscrierile și programările pentru acest curs se pot face la numărul de telefon: 0727/688.423, sau la adresa de e-mail calarasi@crucearosie.ro. Părinţii, mai ales cei care se află la primul copil, de cele mai multe ori nu ştiu cum să procedeze în cazul în care bebeluşul se află în pericol (de exemplu când acesta se îneacă, când îşi introduce jucării în urechi sau în nas, etc.). De cele mai multe ori, părinţii intră în panică şi irosesc timp preţios căutând ajutor sau aşteptând intervenţia de specialitate. De aceea, la acest curs, mămicile pot învăţa toate tehnicile de prim ajutor care sunt de altfel foarte simple.