Cu golul marcat luni seară pe Ştefan cel Mare, Ndiaye Mediop a ajuns la cota 4 în clasamentul golgeterilor Dunării Călăraşi. El împarte poziţia a cincea din topul general cu Ibrahima Tandia (ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe), Carlos Cortes (Gaz Metan Mediaş), Neluţ Roşu (Astra Giurgiu), Mihai Roman II (FC Botoşani) şi Ianis Hagi (FC Viitorul). Atacantul senegalez este urmat de Bodo Kanda şi Alin Dobrosavlevici, ambii cu câte două reuşite. Pe ultima treaptă a podiumului figurează Silviu Pană, Valentin Alexandru, Georgian Honciu şi Hamidou Keyta, fiecare cu câte un gol în cont.

În cele 12 etape desfăşurate, Dunărea Călăraşi a marcat 12 goluri, primind, în schimb, 13. În clasamentul general conduc George Ţucudean (CFR Cluj) şi Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova), ambii cu câte opt goluri. Ei sunt urmaţi de Harlem Eddy Gnohere (FCSB), cu şapte reuşite, iar pe locul 3 se află Florinel Coman (FCSB) şi Elvir Koljic (Universitatea Craiova), cu câte şase goluri marcate. (sursa: afcdunareacalarasi.ro)