În perioada 2015 – 2018, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit 17.055 de solicitări de finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici. Valoarea fondurilor europene nerambursabile solicitate prin intermediul SubMăsurii 6.3 este de aproximativ 256 de milioane de euro.

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a încheiat, până la această dată, cu micii fermieri contracte de finanțare, în valoare de 159,42 de milioane de euro (inclusiv pentru proiecte preluate prin procedura de tranziție din programarea 2007 – 2013). „Investițiile în fermele mici reprezintă un pilon important, care poate susține dezvoltarea mediului rural românesc pe termen lung prin crearea, dar mai ales menținerea, locurilor de muncă în agricultură. Prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, pentru fermierii care dețin exploatații mici de până la 12.000 SO (valoarea producției standard), Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit până în prezent 124 de milioane de euro. Îmi doresc ca acest sprijin financiar să constituie un punct de pornire care să ajute la dezvoltarea acestor ferme pentru a deveni cât mai viabile din punct de vedere economic și să poată accesa pe viitor linii de finanțare mult mai consistente”, a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Sectorul apicol a beneficiat de cel mai mare interes din partea beneficiarilor SubMăsurii 6.3 pentru care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit 4.725 de cereri de finanțare. Micii fermieri au depus 3.346 de solicitări de finanțare pentru ferme mixte, vegetale și animale. Pentru horticultură, s-au depus 2.748 de solicitări de finanțare, iar pentru investiții în culturi mixte 1.621 de solicitări. Totodată, pentru creșterea bovinelor de lapte, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit aproximativ 1.500 de cereri de finanțare și alte 1.237 de solicitări pentru culturi de câmp. La polul opus, fermierii au manifestat un interes mai scăzut pentru creșterea porcinelor, pentru care au fost primite 85 de solicitări, pentru creșterea bovinelor de carne s-au depus 45 de cereri de finanțare și doar 24 de solicitări pentru ferme de păsări de curte. Sprijinul acordat pentru dezvoltarea fermelor mici este 100% nerambursabil, în valoare de 15.000 de euro și se acordă în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 25% în maximum trei ani de la semnarea acesteia.