Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Călăraşi, prin Serviciul Control Relaţii de Muncă, a desfăşurat o campanie naţională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili), a legislaţiei şi a directivelor europene ce vizează detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale. Aceasta s-a derulat în luna noiembrie a acestui an. Deşi inspectorii au constatat 20 de deficienţe, angajatorii din domeniul transporturilor nu au fost amendaţi.

În cadrul campaniei au fost verificaţi 22 de angajatori care prestează activităţi de transporturi rutiere de mărfuri şi transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători. În urma verificărilor efectuate, au fost constatate 20 de deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere. Nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale. Inspectorii de muncă au desfăşurat controale comune (identificări pe teren), în colaborare cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transport Rutier.