Profesorii și antrenorii din Călărași pot fi nominalizați la Premiul „Mentor pentru excelență în educație 2018”. Mai sunt trei săptămâni pentru nominalizare.

Fundația pentru Comunitate premiază anual zece profesori și antrenori care au descoperit tineri talentați și au avut grijă de ei la începutul carierei lor.

Premiul constă într-un trofeu realizat de apreciatul artist Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei.

Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului 2019 la Teatrul Odeon din București.

Se caută profesori și antrenori din toată țara, care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, pregătindu-i pentru a face față competițiilor.

În 2017, din Călărași, a fost premiat antrenorul de canotaj Daniel Bănățeanu, propus de cotidianul „Observator de Călăraşi”.

Programul a fost inițiat în 2010 și este organizat de Fundația pentru Comunitate, cu sprijinul financiar MOL România.

Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu, cât și în numele unui grup. Nominalizarea trebuie să conțină numele, coordonatele celui nominalizat (adresa poştală, e-mail, telefon, numele instituției în care își desfășoară activitatea), cât și o justificare care să conțină cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de el, precum și momentele de vârf ale carierei sale. Nominalizarea trebuie să contureze atât calitățile profesionale, cât și pe cele umane ale persoanei propuse și să evidențieze rolul mentorului în viața și cariera discipolului. Nominalizarea trebuie să conțină, de asemenea, coordonatele persoanei care face nominalizarea (numele, adresa poştală, e-mail, telefon), ca aceasta să poată fi contactată în caz de nevoie pentru informații suplimentare.
Sunt valabile doar nominalizările făcute pe formularul de nominalizare pe care îl puteți descărca de pe site-ul Fundației pentru Comunitate, www.pentrucomunitate.ro. Persoana nominalizată în anii anteriori, care nu a fost premiată, poate fi nominalizată din nou.