Partidul Social Democrat (PSD) Călărași și-a ales noii membri ai Biroului Permanent Județean (BPJ) interimar sâmbătă, 15 decembrie. Acesta este format din 29 de membri și a fost constituit sub coordonarea secretarului general interimar al PSD, Codrin Ștefănescu.

La începutul săptămânii trecute, Iulian Iacomi a fost desemnat președinte interimar al Organizației Județene a Partidului Social Democrat Călărași, în urma unei decizii a Comitetului Executiv al formaţiunii politice. În noul BPJ, Roxana Pațurcă este președinte executiv interimar. Printre vicepreședinții Biroului Permanent Judeţean se află și Doru Ioan Tărăcilă, fost senator și fondator al partidului.

„La propunerea primarilor, am completat BPJ cu încă patru colegi. Vor fi doi primari, printre care se numără şi cel de la Ileana, Alexandru Corneliu, și vom mai alege încă un primar, plus încă două persoane care vor fi desemnate în ședința Biroului Permanent Judeţean. În total, vor fi 29 de membri” , a precizat noul președinte interimar al PSD Călărași, Iulian Iacomi, într-o conferință de presă.

Structura BPJ este următoarea: președinte: Iulian Iacomi; președinte executiv: senatoarea Roxana Pațurcă; vicepreședinți: Marius Dulce (președintele Organizației Municipale a Partidului Social Democrat Călărași), deputatul Eugen Nicolicea, deputatul Cristian George Sefer, deputatul Sorin Vrăjitoru, Sergiu Manole, Petre Țone, Nicolae Râjnoveanu, Doru Ioan Tărăcilă, Anghel Olteanu, Haralambie Popescu, Dorel Dorobanțu, Alexandru Petre Călin, Gheorghiță Cărtușanu, Laura Munteanu (consilier județean), Marian Ichim (consilier județean), Elena Mihăilescu (inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi), Ion Samoilă; secretar executiv: Ionela Muha; trezorier: Denisa Caraion; membri: Roxana Pațurcă (președinte OFSD), Marius Sbârcea (președinte TSD), Verginia Gaiță (președinte OPV), Maria Dima (PES), Vasile Petrache (relații cu sindicatele).