Opt dintre cei 15 consilieri locali ai oraşului Budeşti şi-au dat demisia zilele trecute. Pe portalul Tribunalului Călăraşi este înregistrat dosarul nr. 35/116/2019 ce are ca obiect constatarea dizolvării de drept a Consiliului Local.

Prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, a confirmat demisia celor opt consilieri: „Într-adevăr am primit copiile demisiilor celor opt consilieri. Urmează să port o discuţie cu primarul localităţii pe marginea acestei probleme. În acest moment mai sunt în funcţie doar şapte consilieri, motiv pentru care Consiliul Local nu mai este funcţional”. Instanţa va fi cea care va constata dizolvarea de drept a Consiliului Local. Dosarul a fost înregistrat în data de 9 ianuarie 2019, însă până în momentul de faţă nu s-a dat un termen.

Săptămâna trecută, opt dintre cei 15 consilieri locali (doi de la PNL, doi de la ALDE, unul de la PSD şi trei de la UNPR) ai oraşului Budeşti şi-au semnat demisiile.

Consilierul local ALDE, Ionel Matei, a fost cel care a înregistrat cererea de constatare a dizolvării de drept a Consiliului Local Budeşti, în instanţă. Motivul ar fi tensiunile dintre consilierii locali şi actuala conducere a primăriei, înregistrate în timpul şedinţelor.

„În timpul şedinţelor de Consiliu local ne trezeam cu alte date în hotărârile ce urmau a fi adoptate. Nu putem vota ceva fără să analizăm în comisiile de specialitate, aşa cum este normal sau fără să avem un punct de vedere foarte clar. Până la urmă s-a ajuns la îmbrânceli, injurii şi chiar scuipături în şedinţele de Consiliul local. În momentul în care s-a întâmplat incidentul, eu am anunţat atât conducerea judeţeană ALDE, cât şi conducerea PSD, cu rugămintea de a lua atitudine faţă de cele întâmplate. Nu suntem în Vestul Sălbatic, care este mai iute de mână, să scoată pistolul şi ne împuşcăm. La ultima şedinţă, eu mi-am salvat un coleg de la ALDE, care primea un cap în gură sau un pumn în faţă. Când am văzut că lucrurile stau aşa, iar conducerea celor două partide nu a luat niciun fel de măsură faţă de cele sesizate, mi-am dat demisia. Noi suntem aleşi de comunitate. Pe noi ne întreabă oamenii ce am făcut în şedinţă. Trebuie să le explicăm. Cum să le explicăm? Nu s-a făcut nimic din ce am aprobat în Consiliul Local, ne-a declarat consilierul Ionel Matei.