Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Călăraşi a organizat, la finele săptămânii trecute, o conferinţă de presă, în care au fost prezentate principalele obiective ale acestei formaţiuni politice, la nivel local. La acest eveniment au fost prezenţi: preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Călăraşi, Iulian Iacomi, preşedintele Organizaţiei Municipale a Partidului Social Democrat Călăraşi, Marius Dulce, primarul municipiului Olteniţa, Petre Ţone, şi deputaţii Cristian Sefer şi Sorin Vrăjitoru. În deschiderea conferinţei de presă, Iulian Iacomi a adus în discuţie faptul că Marian Sbârcea a fost reprimit la PSD Călăraşi. Întrebat de candidatura la Consiliul Judeţean Călăraşi, Iulian Iacomi a menţionat că este mult prea devreme pentru a purta discuţii despre acest lucru şi că prioritare sunt anul acesta alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. Totodată, în ceea ce priveşte candidatul la Primăria Municipiului Călăraşi, preşedintele Partidului Social Democrat Călăraşi a mai spus că acesta va fi prezentat în perioada alegerilor europarlamentare. „Este devreme să vorbim despre candidatura la Consiliul Judeţean Călăraşi. Nu putem pune căruţa înaintea cailor. Avem acum alegerile europarlamentare, apoi prezidenţialele şi pe urmă ne vom gândi şi la Consiliul Judeţean Călăraşi. În perioada alegerilor europarlamentare vom prezenta şi canditatul pentru Primăria Municipiului Călăraşi. Avem două rânduri de alegeri, putem promova candidatul şi poate să iasă în faţa cetăţenilor din municipiu să prezinte proiectele sale”, a spus Iulian Iacomi, preşedintele PSD Călăraşi.