Astăzi, 23 ianuarie, a fost inaugurat noul bloc operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. Pompei Samarian Călăraşi. La acest eveniment au participat Valentin Emanoil, managerul spitalului şi şeful Secţiei Ortopedie-Traumatologie, dr. Cristian Giurcă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Valentin Barbu, precum şi alte cadre medicale din cadrul unităţii spitaliceşti. Cele şapte săli de operaţii sunt încadrate în domeniul spitalicesc ca fiind „camere curate” şi reprezintă încăperi în care concentraţia de particule din aer este controlată şi menţinută în nişte limite prestabilite conform încadrărilor din punct de vedere al purităţii aerului. Aceste săli sunt construite şi utilizate în aşa fel încât introducerea, generarea şi reţinerea de particule să fie minimă, iar parametrii relevanţi (temperatură, umiditate, presiune, viteză) sunt de asemenea controlaţi conform standardelor naţionale şi internaţionale. Sălile de operaţii sunt prevăzute cu instalaţii speciale de ventilare – climatizare care să asigure nivelul de asepsie cerut, controlul parametrilor interiori pentru temperatură, umiditate, presiune şi viteză de circulaţie ale aerului interior pe toată durata anului (iarnă – vară). Noul bloc operator a fost dotat cu paturi metalice de spital, scaune, dulapuri de depozitare şi noptiere. Lucrările de modernizare a blocului operator din cadrul spitalului au demarat în luna martie a anului 2016, terminarea lucrărilor s-a realizat în data de 27 iulie 2017. La această dată s-a efectuat şi recepţia la terminarea lucrărilor la acest proiect. Valoarea totală a lucrărilor realizate este de 3.927.958,36 de lei cu TVA inclus. Proiectantul acestei lucrări a fost SC Arhitect Studio CN SRL Bucureşti, iar executantul a fost Confort SA Călăraşi. În cadrul blocului operator se regăsesc următoarele spaţii: sala de operaţii 1, filtru aseptic 1, sală de operaţii 3, sala de operaţii 4, filtru aseptic 2, sala de operaţii 5, sala de operaţii 6, filtru aseptic 3, sala de operaţii tampon, filtru aseptic tampon, salon trezire postoperatorie, salon pregătire preoperatorie, protocol operator, cabinet asistente, cameră de odihnă medici + g.s., cameră medici anestezişti, centru transfuzii + g.s., sală de gipsare, vestiar cadre medicale + două duşuri + g.s. şi cameră decontaminare materiale de curăţenie.