Întâlnirea de săptămâna trecută, dintre locuitorii cartierului Mircea Vodă și primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, organizată în sala de ședințe a instituției, s-a dovedit a fi una constructivă, menită să rezolve unele probleme.

Au fost alături de edilul-șef Daniel Ștefan Drăgulin viceprimarii Viorel Ivanciu și Dragoș Coman, directorul tehnic Marian Gheorghe și colegi din primărie.

Discuțiile s-au axat pe investițiile care se află în derulare, pe investiții viitoare, dar și pe problemele legate de salubrizare, apă și canalizare. Locuitorii au cerut o a doua întâlnire de acest gen pentru acest an, conducerea Primăriei Municipiului Călărași urmând să reia invitația în una din lunile de vară.