În data de 10 martie 2019, Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat (PSD) Călăraşi îşi va alege noua conducere. Din luna decembrie a anului trecut, această formaţiune politică este condusă de Iulian Iacomi, primarul oraşului Lehliu Gară, în calitate de preşedinte interimar.

 

 

Pe 10 martie, se va desfăşura Conferinţa Extraordinară de Alegeri a Organizaţiei Judeţene a PSD Călăraşi. Evenimentul va avea loc în sala de spectacole „Barbu Ştirbei”a Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi, începând cu ora 12:00. La lucrările conferinţei sunt convocaţi 106 delegaţi, respectiv preşedinte interimar, preşedinte executiv, vicepreşedinţi, preşedinţi de structuri interne, consilieri judeţeni, preşedinţi de organizaţii locale, primari, viceprimari. Aceştia vor alege noua conducere a partidului formată din preşedinte, preşedinte executiv, vicepreşedinţi şi secretar executiv, până la organizarea de alegeri la termen, ce vor avea loc în vară. Din luna decembrie 2018, primarul oraşului Lehliu Gară, Iulian Iacomi, a fost numit şef interimar al Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat Călăraşi. Reamintim că, în şedinţa din luna decembrie a anului trecut, a Comitetului Executiv al PSD, Liviu Dragnea şi Codrin Ştefănescu au luat decizia să-l demită din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat Călăraşi pe Ciprian Pandea şi să-l înlocuiască pe acesta cu Iulian Iacomi. Din păcate, Ciprian Pandea a primit această veste exact de ziua sa de naştere. Mai mult decât atât, zilele trecute, Ciprian Pandea a demisionat şi din funcţia de secretar de stat din cadrul Secretariatului General al Guvernului, post pe care îl deţinea din septembrie 2017. Reamintim că pe 21 septembrie s-a desfăşurat conferinţa de alegeri a Organizaţiei Judeţene a PSD Călăraşi. În cadrul acesteia a fost aleasă conducerea Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat Călăraşi. Astfel, Ciprian Pandea a fost ales preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Călăraşi, George Chiriţă, a fost numit preşedinte executiv, iar Marius Dulce a fost ales secretarul organizaţiei. De asemenea, social democraţii i-au ales şi pe cei 17 vicepreşedinţi ai Partidului Social Democrat Călăraşi. Din sursele noastre, această conferinţă de alegeri a fost anulată, fiecare păstrându-şi funcţiile deţinute interimar de dinainte de data desfăşurării alegerilor.