Zilele trecute a avut loc şedința tehnică legată de începerea lucrărilor din cadrul proiectului „Amenajare peisagistică bulevardul Nicolae Titulescu”. Au participat colegi din Primăria Municipiului Călăraşi, reprezentanți ai proiectantului, constructorului, dirigintelui de șantier și ai furnizorilor de utilități și de telecomunicații.

Ordinul de începere a lucrărilor se preconizează a fi emis în jurul datei de 15 martie 2019.

Primăria Municipiului Călăraşi apelează la înțelegerea locuitorilor din zonă și îşi cere scuze pentru inconvenientele ce vor fi create, însă asemenea lucrări de infrastructură sunt menite să aducă un plus de confort, atât pentru locuitorii zonei, dar și călărășenilor care tranzitează această arteră de circulație.

Valoarea de contract este de 6.230.128,19 lei, fără TVA, iar termenul de execuție este de 24 de luni.

Lucrările constau în modernizarea și amenajarea bulevardului Nicolae Titulescu, între străzile Cornișei și Locomotivei (pe o lungime de 826,50 de metri liniari), însemnând carosabil, parcări, trotuare, zone verzi, intersecțiile cu străzile laterale, scurgerea apelor, relocarea instalației de iluminat, montare de mobilier stradal.