Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) organizează, ca în fiecare an, la nivel naţional, Bursa generală a locurilor de muncă, în data de 12 aprilie 2019.

Evenimentul se va desfăşura şi la nivelul AJOFM Călăraşi şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung.

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă. Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la Bursa generală a locurilor de muncă, pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi sau le pot transmite pe adresa de e-mail a instituţiei. Locaţiile de desfăşurare a evenimentului, programul, numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de agenţii economici precum şi alte detalii vor fi publicate în timp util pe site-ul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, www.anofm.ro, şi pe site-ul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi. Participarea la acest eveniment este gratuită.