Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliţiei de Frontieră Olteniţa au depistat un cetățean român care transporta în portbagajul autoturismului aproximativ o sută de kilograme de peşte, fără a avea documente de provenienţă.

 

La data de 11 aprilie 2019, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Olteniţa, judeţul Călăraşi, au procedat la oprirea unui autoturism marca Dacia Pick Up pe raza localităţii Spanţov. Acesta era condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza judeţului Călăraşi. În urma controlului autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagajul acestuia aproximativ o sută de kilograme de peşte din specii diferite, pentru care bărbatul nu deţinea documente de provenienţă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 64, litera h din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, modificată de Legea nr. 187/2012.