Elevii şcolilor din judeţul Călăraşi se pot înscrie la concursul naţional „Săptămâna mondială a spaţiului – beneficiile spaţiului cosmic pentru omenire”.

 

Competiţia are ca scop utilizarea conceptului de „spaţiu cosmic”, ca un context creativ, pentru stimularea motivaţiei elevilor din clasele I-XII spre studiul disciplinelor STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică) şi dezvoltarea competenţelor lingvistice utilizând metoda Content and Language Integrated Learning. Concursul reprezintă un prilej de sărbătoare pentru şcolile din judeţ, dar şi din întreaga Românie, dedicat „Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic” – 4 – 10 octombrie, eveniment proclamat oficial în anul 1999 de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi sărbătorit anual la nivel mondial. Competiţia este organizată în parteneriat cu Agenţia Spaţială Română prin ESERO România şi Institutul de Ştiinţe Spaţiale, România.

La concurs pot participa elevii din învăţământul preuniversitar de stat şi particular din România, sub îndrumarea unui cadru didactic. Participarea constă în realizarea unui proiect. În cadrul competiţiei, la oricare dintre etape, există o singură probă de concurs, proiectul, la care se evaluează: originalitatea, creativitatea, interpretarea, claritatea şi calitatea prezentării materialelor.

Nu se percep taxe de la elevi sau părinţii acestora. Competiţia se desfăşoară online, pe nivel primar, gimnazial, liceal. Secţiunile concursului sunt: arte plastice-machete ale elementelor din spaţiul cosmic; multimedia – prezentări multimedia ale realizărilor secolului XXI în folosul omenirii (GPS, sateliţi, etc) (filme de scurt metraj, de maximum cinci minute, spoturi); pagini web/bloguri – cu teme de explorare a spaţiului cosmic. Pentru documentare/informare privind teme despre spaţiul cosmic, se pot utiliza site-urile oficiale ale celor doi parteneri, precum şi pagina de facebook Săptămâna Mondială a Spaţiului. Etapele de desfăşurare a competiţiei sunt: cea pe şcoală şi cea naţională. Etapa pe şcoală se va desfăşura în luna septembrie, iar cea naţională în perioada 4 – 10 octombrie. Sunt încurajate să participe echipe mixte de elevi, cu vârste diferite, pentru a se realiza un transfer de cunoştinţe între elevi, la nivelul echipei. Înscrierea echipelor se va realiza în această lună prin completarea unui formular google de înscriere realizat de unităţile de învăţământ organizatoare la nivel naţional. Cei interesaţi pot solicita informaţii suplimentare despre condiţiile de participare la concurs, transmiţând un mail la adresele delacerlapamant@gmail.com şi grigorecerchez@gmail.com. De asemenea, mai multe detalii se regăsesc şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi, www.isj-cl.ro.