Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie (CJCC) Călăraşi are un nou manager interimar. Este vorba despre Virgiliu Diaconu, consilier în cadrul Cabinetului Preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi. Această decizie a fost luată de consilierii judeţeni, în cadrul unei şedinţe ordinare, în data de 24 aprilie 2019.  

Diaconu a fost numit manager interimar începând cu data de 1 mai 2019. „Pentru şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Călăraşi din luna aprilie a.c. am iniţiat proiectul de hotărâre privind constatarea încetării contractului de mamagement al Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi. Iniţiativa mea are ca temei de fapt cererea doamnei Petrovici Mihaela –managerul Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi, nr. 637 din 23.04.2019, înregistrată la Consiliul Judeţean Călăraşi sub nr.7483 din aceeaşi dată, ce are ca obiect încetarea, cu acordul părţilor, a Contractului de Management nr. 12243 din 02.08.2017”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Diaconu vrea să achiziţioneze o scenă şi un autocar

Potrivit unei informări a Consiliului Judeţean Călăraşi, noul manager interimar al CJCC Călăraşi, Virgiliu Diaconu, s-a întâlnit, în data de 2 mai 2019, cu funcţionarii instituţiei de cultură, cei care sunt principalii „vinovați” ai acțiunilor culturale care se desfășoară sub cupola sălii de spectacole Barbu Știrbei. „Dincolo de artiști consacrați, e nevoie să acordăm o atenție specială talentelor călărășene. Copiii și tinerii reprezintă viitorul culturii locale și naționale, așa că talentul lor trebuie descoperit și promovat. Am pe agendă achiziționarea unei scene cu toate dotările corespunzătoare susținerii în bune condiții a spectacolelor și a unui autocar care să ne înlesnească deplasările în județ acolo unde vrem să ducem actul cultural, obiceiurile și tradițiile călărășene, prin dans și cânt”, a precizat noul manager al Centrului Judeţean de cultură şi Creaţie Călăraşi, Virgiliu Diaconu.

Mihaela Petrovici s-a angajat la DGASPC Călăraşi

Vă reamintim că Mihaela Petrovici s-a angajat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Călăraşi, în funcţia de inspector, clasa I, gradul asistent la Serviciul de Evaluare Complexă, Consiliere Copil şi Protecţie de Tip Rezidenţial. Petrovici a susţinut concursul pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante şi a fost admisă pe post, obţinând un punctaj de 87,99. Concursul a avut loc în perioada 15 – 18 aprilie 2019, iar rezultatul a fost afişat pe site-ul DGASPC Călăraşi, https://dgaspc-cl.ro/, în data de 18 aprilie 2019. Mihaela Petrovici a fost numită pe funcţia de manager al CJCC Călăraşi în data de 31 iulie 2017, în cadrul unei şedinţe ordinare a Consiliului Judeţean Călăraşi, aceasta promovând concursul pentru ocuparea postului de manager al instituţiei culturale cu media 8,84.