Centrul Județean de Cultură și Creație (CJCC) Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean (CJ), vă invită, în perioada 17 – 19 mai, la cea de-a 31-a ediție a Festivalului – Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești Flori de Mai”.

Concursul va avea loc în sala de spectacole Barbu Știrbei”, iar Gala Laureaților se va desfăşura pe scena amplasată pe esplanada din fața CJCC Călărași.

Prima seară de concurs îi va avea ca invitați în recital pe Mirabela Dauer și Ionuț Dulgheriu, iar în a doua seară publicul prezent în sală se va bucura de melodiile artiştilor Gabriel Dorobanțu și Liviu Teodorescu. Festivalul se va încheia duminică, 19 mai, cu recitalurile extraordinare susținute de Adrian Enache și Vunk.

Din juriul festivalului vor face parte specialiști și personalități consacrate ale muzicii ușoare românești: Daniela Vitcu, Viorel Gavrilă, Ileana Șipoteanu, Liviu Manolache și Bogdan Dragomir. Prezentatorul festivalului este Ionuț Dulgheriu. Intrarea este liberă.