În cursul zile de astăzi, reprezentanţii AFC Dunărea Călăraşi au transmis un comunicat de presă în care precizau că polițiștii din cadrul IPJ Călărași au ridicat de la sediul clubului AFC Dunărea Călărași mai multe dosare care vizează activitatea clubului din perioada 2014-2016: “Polițiști din cadrul IPJ Călărași au ridicat în cursul zilei de astăzi de la sediul clubului AFC Dunărea Călărași mai multe dosare care vizează activitatea clubului din perioada 2014-2016 și care fac obiectul unui dosar de delapidare aflat pe masa oamenilor legii. Facem precizarea că documentele ridicate astăzi, 15 mai, de la clubul Dunărea, provin din perioada fostei conduceri când Dunărea activa în Liga a 3-a, iar mai apoi a promovat în Liga a 2-a”.

Contactată telefonic, Bianca Ghiveci, purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, ne-a declarat că activitatea poliţiştilor călărăşeni vizează activitatea clubului din perioada 2014-iulie 2018. În scurt timp, reprezentanţii IPJ Călăraşi vor emite un comunicat de presă pe marginea acestui subiect.

UPDATE: “Astăzi, poliţiştii din Călăraşi au desfăşurat o percheziţie domiciliară la o asociaţie sportivă locală. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, au desfăşurat o percheziţie domiciliară la o asociaţie sportivă locală, pentru instrumentarea unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în perioada 2014-iulie 2018, reprezentanţii asociaţiei sportive au gestionat defectuos sume de bani şi bunuri aparţinând clubului de fotbal, în interes propriu. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare”, ne-au transmis reprezentanţii IPJ Călăraşi.

Eduard Grama, directorul executiv al Direcției Dezvoltare Regională și Relații Externe din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi a declarat că informaţiile prezentate de reprezentanţii AFC Dunărea Călăraşi sunt reale: “Astăzi, poliţiştii au ridicat documente ce vizează activitatea clubului în perioada 2014-2016, însă acţiunea de control este extinsă până la finele anului 2018. Actele până la finele anului 2018, le-am pus deja la dispoziţia poliţiştilor. Nu avem nimic de ascuns”.