În zilele de 18 şi 19 mai, la Essen (Germania), s-au desfăşurat Campionatele Europene de Canotaj pentru Juniori, competiție la care România a fost reprezentată de 11 echipaje, şase masculine și cinci feminine. La aceste campionate au participat şi patru canotori ai Clubului Sportiv Municipal (CSM) Călăraşi: Cristina Drugă, Gabriela Paraschiv, Delia Elena Burlacu şi Ştefan Cristian Sandu. Aceştia s-au remarcat prin obţinerea unor rezultate deosebite.

 

Potrivit Federaţiei Române de Canotaj, la feminin 4 rame (JW4-), Gabriela Paraschiv, Iulia-Liliana Balauca, Alexandra Ungureanu, Laura Mirela Pal s-au clasat pe locul cinci în Finala A a Campionatelor Europene. Ordinea primelor şase la CE este următoarea: Germania, Italia, Danemarca, Turcia, România, Polonia. La masculin 4 vâsle (JM4x), Andrei Mandrila, Cosmin Carpea, Ştefan Sandu, Gheorghe Scripcaru s-au clasat pe locul şase în Finala A a Campionatelor Europene. Ordinea primelor 6 la CE este următoarea: Cehia, Germania, Rusia, Italia, Elveția, România. La feminin dublu vâsle, JW2x, Lebăda Damaris și Cristina Drugă s-au clasat pe poziția a treia în Finala B, locul nouă la Campionatele Europene. La feminin opt plus unu (JW8+), Estera Costina Beatrice Vilceanu, Elena Delia Burlacu, Florentina Buburuzan, Cosmina Maria Podaru, Iasmina Adelina Orosz, Emanuela Ioana Ciotau, Adela Corina PopoviciI, Cristina Răileanu și Victoria Ştefania Petreanu s-au clasat pe locul cinci în Finala A a Campionatelor Europene. Ordinea finalei: Rusia, Germania, Cehia, Belarus, România, Ungaria.

Vă reamintim că la întrecerile prestigioasei competiții continentale s-au înscris cei mai valoroși canotori juniori din 33 de țări, precum Austria, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovenia, Spania, Elveţia, Turcia și Ucraina. Antrenorii care i-au pregătit pe canotori sunt: Daniel Bănăţeanu, Eugen Suciu şi Mădălina Buzdugan.