Câştigătoarea Trofeului „Flori de Mai”, ediţia 2019, Mădălina Gaivas, a vorbit, într-un interviu, despre emoţiile şi bucuria pe care le-a trăit în cadrul Festivalului – Concurs de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești de la Călăraşi, dar şi despre pasiunea sa pentru muzică.

 

Reporter: Mădălina, ai fost la Călărași, ai participat la festival și ai plecat cu trofeul. Ai crezut în șansa ta?

Mădălina Gaivas: La Călărași am trăit o experiență minunată! Sincer, nu am crezut că există șanse să obțin vreun premiu. Au fost foarte multe voci bune în concurs. Dar, de fiecare dată când ies pe scenă, îmi spun că nu mi se va da o a doua şansă pentru a produce o „primă impresie”. Tocmai de asta am încercat să transmit ce am în sufletul meu și publicului spectator.

R: Te-am văzut cu lacrimi în ochi, ce sentiment te-a încercat în momentul în care ți-a fost înmânat trofeul?

M.G.: Niciun moment nu m-am gândit că voi fi cea care va pleca acasă cu Marele Trofeu. A fost un moment foarte emoționant și de-a dreptul neașteptat! Erau lacrimi de bucurie! Abia după ce am cântat în gală, am reușit să-mi stăpânesc un pic emoțiile și să conștientizez că, într-adevăr, eu sunt învingătoarea.

R: Care a fost momentul în care ți-ai descoperit pasiunea pentru muzică? Tot atunci ai luat în serios această pasiune?

M.G.: Eu cânt de când mă țin minte! Îmi plăcea când trebuia să cânt, pe un scăunel, în fața rudelor, la orice sărbătoare. Și după aceea mă închinam frumos, eram aplaudată, exact ca o vedetă adevărată. Dar asta s-a întâmplat până la o vârstă. Atâta timp cât în mintea mea erau păpușele și animăluțe, loc pentru muzică nu prea se găsea. Totuși, când eram în clasa întâi, am avut o încercare de a face canto. Cred că atunci am simțit un pic mai mult „gustul” muzicii și al artei în general.

R: Ce melodii fredonai prin casă? Ce artiști îți plăceau?

M.G.: De obicei, în casă fredonam ce auzeam la televizor că se cântă. Când se aduna toată familia, și la masa de sărbătoare fredonam melodii vechi, de suflet. Nu mai știu ce cântam, dar cert este că toți vecinii știau că sunt acasă.

R: Ai luat lecții de canto? Cine a fost primul tău îndrumător către această carieră?

M.G.: Da, lecții de canto am luat de la vârsta de 11 ani! La școală, pentru prima dată am fost observată de profesoara de educație muzicală. Ea m-a sfătuit să merg la un muzician, să mă asculte, și, respectiv, să mă îndrume. După mai multe audiții” am ajuns, totuși, la prima mea profesoară de canto-Diana Sandu, care m-a făcut să îndrăgesc și mai mult muzica!

R: Cu ce melodie ai debutat?

M.G.: Casa părintească” a fost piesa cu care am debutat. La școala unde studiam, în fiecare an se organiza un concurs de poezie a lui Grigore Vieru. Diriginta mea mi-a propus să particip, dar m-a îndemnat s-o fac într-un mod mai original. În loc să recit poezia, eu am cântat-o.

R: Cu siguranță ai deja și câteva modele în muzică. Poți să ne spui câteva?

M.G.: În ultimul timp, ascult tot mai mult muzică populară. Poate că e mai dragă sulfetului meu. Mioara Velicu, Adriana Ochișanu, Maria Iliuț sunt doar câteva din artistele pe care le îndrăgesc. Dar, cu siguranță, urmăresc și creația lui Celine Dion, Beyonce, pe care le consider adevărate dive ale muzicii din întreaga lume.

R: Ai un stil muzical al tău, poți să dezvolți puțin acest subiect, o caracterizare?

M.G.: Mai mulți mi-au spus că este în vocea mea o căldură și o sinceritate deosebită. Probabil, ceea ce mă distinge de ceilalți este sufletul meu, pe care îl pun în fiecare vers cântat. Eu consider că fără a înțelege și a trăi cu adevărat ceea ce cânți, nu are rost nici măcar să ieși în fața publicului. Ăsta cred că e secretul: să te dedici lucrului pe care îl faci și care îți place cu adevărat.

R: Îți amintești primul moment când ai urcat pe o scenă. Cum a fost? Ai avut emoții?

M.G.: Prima mea ieșire mai importantă a fost pe scena Universității de Stat Aleco Russo” din Bălți. Atunci am cântat piesa Casa Părintească”. Țin minte că eram acompaniată de un student care cânta la acordeon și, la un moment dat, cineva din sală i-a spus să nu mai cânte. Nu am înțeles prea multe pe atunci și nici nu cred că aveam emoții, dar eram foarte fericită pentru că interpretarea mea a sensibilizat lumea din sală. Nu făceam atunci ore de canto, nu știam cum ar trebui să sune melodia, dar am făcut-o așa cum am simțit eu și a fost frumos.

R: Cine se ocupă în prezent de pregătirea ta ca artist?

M.G.: În prezent sunt solistă a Teatrului de Estradă Menestreli” din orașul Bălți. Irina Morari este cea care mă descoperă tot mai mult și care crede în mine, chiar mai mult decât o fac eu. Este cea care se ocupă de absolut tot ce înseamnă muzică: canto, mișcare scenică, vestimentație. În prezent, deoarece studiez la Iași, vin mult mai rar în studio, dar în schimb, vin cu mult mai multă inspirație și dor de a crea ceva nou și frumos.

R: Te-ai gândit să-ți compui singură o melodie?

M.G.: Am încercat să scriu versuri și după aceea să mă acompaniez la pian. Nu pot să spun că îmi placea foarte mult ce ieșea într-un final, eu fiind perfecționistă de felul meu, mereu găseam ceva ce nu îmi convenea. Sau versurile erau foarte bune, dar nu îmi placea cum se combină cu linia melodică ori invers. Oricum, rămân la ideea că vreodată voi scoate și o piesă proprie, mult mai inspirată.

R: Pe lângă faptul că ești talentată și ești și foarte frumoasă. Te-a tentat vreodată să devii model sau chiar actriță?

M.G.: Mulțumesc mult! Am participat de trei ori la concursuri de miss, dar nu mi-au adus satisfacție, la fel cum mi-ar aduce muzica. Sincer, nu pot spune că am fost sau mai sunt prea încântată de ideea de a deveni model. Actriță nu m-am gândit să fiu, chiar dacă am avut ocazia să joc și unele roluri în spectacole.

R: Am înțeles că ești studentă și ai ales ca și activitate, pe viitor, kinetoterapia. Cum o să se îmbine asta cu pasiunea pentru muzică?

M.G.:  Îmi place să ajut oamenii. Îmi place să văd zâmbete pe fețele lor. Mereu am fost pasionată de ideea că binele se întoarce, că adevărata fericire este în lucruri mărunte și dacă eu pot să fac pe cineva fericit, atunci trebuie să o fac. Kinetoterapia este un domeniu în care suferința unui om poate și trebuie transformată în bucurie. Sunt persoane care, în urma afecțiunii pe care o au, au devenit închise în sine, au pierdut, oarecum, pofta de viață. Eu vreau să cred că prin activitatea pe care am ales să o fac, voi ajuta oamenii să își recapete încrederea în sine, să fie independenți, să fie luptători și să meargă înainte, indiferent de situațiile din viața lor. Ce ține de muzică, sunt mai mult decât convinsă că pot ajuta oamenii și în plan spiritual. Meloterapia este și ea o formă de relaxare și liniște, dar, fiind îmbinată cu terapia prin mișcare, cred că poate duce la rezultate și mai frumoase în recuperare.

R: Părinții tăi ce spun? Te susțin?

M.G.: Familia mea este cel mai frumos dar de la Dumnezeu. Am fost susținută mereu de părinți. Pot spune, cu certitudine, că susținerea cea mai mare a venit din partea lor. Mama, de exemplu, a fost prezentă la aproape toate recitalurile mele de pe scenă. Ea era acolo, undeva în sală, cu pumnii strânși, cu emoții, cu gânduri. O privire îmi e de ajuns pentru a  înțelege că puteam mai bine sau din contră, că am fost bravo! Chiar și acum, la Călărași, mama a fost prima care a împărțit cu mine bucuria câștigului.

R: Ți-ar plăcea să faci un duet cu unul dintre artiștii în vogă? Dacă da, cu cine?

M.G.: Dacă aș vorbi de artiștii de la noi din țară, cred că mi-ar plăcea să fac un duet cu Andra, Irina Rimes, Delia sau The Motans. Îmi place creația lor. Au ceva special în muzica pe care o cântă. Aș fi încântată dacă aș avea ocazia să cânt alaturi de Celine Dion. E o artistă în adevăratul sens al cuvântului .Cred că ar fi o experiență de neuitat.

R: Pare că ești o tânără cu multe preocupări, cum îți petreci timpul liber, dacă îl mai ai?

M.G.: Într-adevăr, când eram în liceu, practic, nu aveam timp liber. Eram mereu ocupată și foarte implicată în diferite activități. Făceam meditații, mă pregăteam de examene, practicam ore de dans, canto. Acum sunt studentă la Iași și pe lângă facultate, mai fac voluntariat la Asociația Renașterea Speranței”, unde sunt copii cu sindrom Down și diferite boli asociate. Sunt copii minunați, de la care învățăm să iubim cu adevărat și să trăim fiecare clipă din plin. Mai particip activ și la evenimentele care se organizează în facultate, și nu numai. Dansez, cânt, fac ce îmi place, mai bine zis. Deci, pot să spun că ritmul meu de viață a rămas același, cu mici excepții.

R: Ai un iubit?

M.G.: De ceva timp tot aud întrebarea aceasta de la cei care mă cunosc. Nu, nu am un iubit. Atunci când îl voi avea, va ști toată lumea.

R: Planuri de viitor, unde te vezi peste câțiva ani?

M.G.: În viitorul cel mai apropiat, cred că aș vrea să mă implic tot mai mult în activități legate de kinetoterapie, să mă dezvolt, să cunosc cât mai multe. Peste vreo zece ani, m-aș vedea kinetoterapeută la propriul cabinet. Sper să reușesc. Pe plan muzical, aș vrea să continui să particip la festivaluri, pentru că, de fiecare dată, chiar dacă spun că nu mai vreau, că sunt emoții și prea mult stres, îmi plac senzațiile tari și mă tentează să merg și să particip. E în sânge deja.

R: Te-ai născut în Republica Moldova, studiezi în România. Unde îți place mai mult? Sau, mai bine spus, unde te vei stabili după ce termini facultatea?

M.G.: Acasă este locul de unde ne pleacă picioarele, dar nu și inima. Eu sunt foarte legată de casă și de cei dragi. Când plec de acasă, simt un dor în inima mea. Dar îmi place și în România, mai ales că Iași este o parte din zona Moldovei și ne asemănăm foarte mult în tradiții, vorbă, obiceiuri. Nu sunt încă foarte convinsă că voi rămâne în România, dar rămâne de văzut.