Florin Dospinescu a fost desemnat de votul suporterilor „Jucătorul sezonului 2018 – 2019” al echipei AHC Dunărea Călăraşi. Potrivit site-ului www.ahcdunarea.ro, suporterii au putut vota (prin autentificarea cu contul de facebook) „Jucătorul sezonului 2018 – 2019”, în sondajul care a fost deschis până vineri, 24 mai 2019.

În urma celor 746 de voturi ale suporterilor, pe primele trei locuri s-au clasat Florin Dospinescu, Gabriel Bujor și Mihai Bujor. Astfel, Florin Dospinescu a obţinut 179 de voturi.

Țin să mulțumesc tuturor acelora care m-au sprijinit încă de la debutul meu la această echipă, conducerii clubului pentru oportunitatea de a juca în culorile echipei Dunărea, colegilor alături de care am construit acest frumos nucleu, suporterilor care m-au susținut mereu, la bine și la greu și, nu în ultimul rând, familiei mele care m-a susținut necondiționat! Vă mulțumesc dumneavoastră,tuturor călărăşenilor, care mi-ați facilitat integrarea în această frumoasă familie pe care, în fapt, am construit-o împreună! Promit ca în sezonul următor să ofer cel puțin aceeași calitate în joc, demonstrând încă o dată faptul că, împreună am fost, suntem și vom fi mereu puternici! Ne revedem în sezonul următor, trup și suflet pentru culori”, a declarat Florin Dospinescu pentru site-ul www.ahcdunarea.ro.

Clasamentul este următorul: locul doi – Gabriel Bujor, cu 107 voturi; locul trei – Mihai Sebastian Bujor, cu 76 de voturi; locul patru – Dragoş Hanţaru, cu 72 de voturi, locul cinci – Dragoş Dumitru Soare, cu 69 de voturi; locul şase – Vlad Dumitru Rusu, cu 53 de voturi, locul 7- George Şelaru, cu 52 de voturi; locul 7 -Mihajlo Radojkovic, cu 44 de voturi; locul opt – Viorel Fotache, cu 26 de voturi; locul nouă – Ionuţ Broască cu 24 de voturi; locul 10 – Victor Vartic, cu 16 voturi; locul 11 – Pavel Gurkovsky, cu 11 voturi; locul 12 – Zarko Pejovic, cu cinci voturi; locul 13 – Gabriel Florinel Dumitriu, cu cinci voturi; locul 14 – Bogdan Fuica, cu patru voturi; locul 15 – Bogdan Munteanu, cu trei voturi.

Sezonul trecut, George Şelaru a fost desemnat, prin votul suporterilor, „Jucătorul sezonului 2017 – 2018” al echipei AHC Dunărea Călăraşi.